Ziua Francofoniei, marcată şi la Timișoara

Vila Kimmel. Foto: Institutul Cultural Francez Timişoara

Ziua Internațională a Francofoniei va fi marcată a Institutul Francez din România la Timișoara  printr-o zi a porților deschise.

 

Publicul francofon, interesat de acest eveniment, este aşteptat luni, 21 martie, să viziteze Vila Kimmel, să cunoască echipa Institutului Francez din Timișoara şi să vadă cum decurge o zi de lucru aici. Echipa Institutului Francez din România aunţă că a pregătit o serie de activități pentru a celebra francofonia.

De la ora 10 sunt programate câteva ateliere dedicate grupurilor de școlari, iar Elodie Peurou, directoarea de cursuri, va susține, între orele 10-12 un curs demonstrativ de inițiere în limba franceză.

De la ora 12, va avea loc un FlashMob al păcii și solidarității, la care pot participa şi adulţi şi copii, un eveniment prin intermediul căruia participanții își vor putea arăta solidaritatea față de refugiații din Ucraina. Mesaje pentru ucraineni, lăsate în scris de public, vor fi lipite pe peretele din Jardin Vivant. La acest eveniment au fost invitaţi și refugiații ucraineni de la Centrul de Suport din Timișoara.

Ziua Francofoniei continuă cu o inițiere în Pétanque, un joc franțuzesc care se joacă cu ajutorul unor bile de metal. Scopul principal al jocului este de a arunca bilele de metal cât mai aproape de o țintă, o bilă colorată, numită cochonnet. Scopul secundar este de a le reda zâmbetul copiilor, prezentându-le, totodată, o parte din cultura franceză.

Ziua porților deschise se încheie cu atelierul de povești L’heure du conte.

În plus, pe tot parcursul zilei francofoniei, cardul CulturaPlus va putea fi achiziționat la prețul de 50 de lei/an, pentru copii și adulți.

Print Friendly, PDF & Email