Zeci de gospodării din Timiș au fost inundate. Judeţul e încă sub Cod galben

Foto: ISU Timis

În urma ploilor torențiale de ieri, câteva zeci de gospodării din mai multe localităţi Timiș au fost inundate.

 

Ieri, în decurs de câteva ore, ploaia torenţială căzută în mai multe localităţi din judeţ a necesitat implicarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care a evacuat apa din zeci de case, curți și gospodării din Bara, Făget, Cladova, Ierşnic, Sânnicolau Mare şi Ohaba Lungă.

În localitatea Bara au fost afectate de ape 20 de gospodării, în Făget – două, în Cladova şi Ierşnic, scurgerile de pe versanți au inundat 30 de gospodării, respectiv 25 de gospodării, în Sânnicolau Mare au fost inundate două case, iar la Ohaba Lungă, apele au inundat 30 de gospodării și 15 case.

Pompierii au intervenit cu autospeciale de intervenție, bărci, motopompe, electropompe, microbuze de transport persoane și autospeciale SMURD. O Grupă Operativă, activată la nivelul ISU Timiş, și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor au monitorizat, pe tot parcursul nopții, situația din teren, pompierii fiind pregătiți să intervină în orice moment.

Având în vedere faptul că ploile continuă şi astăzi, iar la nivelul județului este valabil un Cod Galben de averse descărcări electrice și intensificări ale vântului, pentru a împiedica inundarea gospodăriilor şi pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale, ISU Timiş recomandă populației să asigure curățarea șanțurilor și a rigolelor de scurgere. Totodată, avertizează populaţia ca pe timpul manifestării fenomenelor meteo periculoase să limiteze activitățile în aer liber, iar în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenții de apă nici cu căruțe sau alte mijloace de transport, și să se adăpostească în zone înalte și sigure.

Print Friendly, PDF & Email