Peste 40 de angajați ai Penitenciarului Timișoara au participat astăzi la o campanie de donare de sânge inițiată în interiorul instituției, cu sprijinul echipei de colectă mobilă a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.
Angajații Penitenciarului Timișoara au participat, în mod repetat și susținut, în campaniiile de donare de sânge, contribuind în acest mod la asigurarea rezervelor de sânge necesare spitalelor din Timiș, transmit oficialii Penitenciarului Timişoara. Adăugând că bonurile valorice acordate angajaților în cadrul acestei campanii vor fi donate în scop caritabil.
Pentru prima dată, însă, în cadrul campaniei „Donezi sânge, salvezi vieți”, acestora li s-au alăturat şi studenți de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, din București, Arma penitenciare, și elevi de la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Târgu Ocna, aflați în practică la Penitenciarul Timişoara.
Ultimele comentarii