Două din cele cinci partide cu şanse de a intra, în 11 decembrie, în Parlament nu au inclus în programul de guvernare niciun un cuvânt despre relaţia României cu UE, cu SUA, cu NATO. Ceea ce trebuie să fie un semnal de alarmă.

PNL a inclus în programul de guvernare – care vine în completarea proiectelor prezentate de Dacian Cioloş, prin Platforma România 100 – un capitol dedicat Apărării. Aici este prevăzută, printre altele, asigurarea anuală prin bugetul de stat a minimum 2% din PIB pentru sistemul național de apărare (adică, ceea ce se anunţă a fi o condiţie pentru rămânerea în NATO, impusă de noua administraţie americană). Iar în Platforma România 100 , a lui Dacian Cioloş – pe care PNL a anunţa că-l susţine ca premier, după paralamentare – actualul prim-ministru îşi declară susţinerea pentru „o Românie care contează în Uniunea Europeană și în NATO”.

PMP are şi el inclus în programul de guvernare un capitol consistent pe tema „Europa, atlantism, românii din străinătate”. PMP anunţă, printre altele, susţinerea consolidării „profilului de stat aliat european cu vocaţie transatlantică, cu rol stabilizator şi predictibil în regiune.” Iar în privinţa rolului României în cadrul NATO, pune accent pe dezvoltarea sistemului NATO de apărare antirachetă, pe întărirea legăturii transatlantice între Aliaţi şi pe consolidarea prezenţei regionale a NATO: „Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă dimensiunea fundamentală a politicii externe şi de securitate a României.”

USR are şi el inclus în programul de guvernare un capitol dedicat României în lume. „Vrem o Europă puternică, unită și solidară, capabilă să facă față unor provocări majore. (…) Credem că soluțiile nu pot fi individuale, naționale, ci trebuie să fie europene”, se arată în programul USR. Iar în privinţa NATO, se subliniază că „apartenența României la NATO și Parteneriatul Strategic cu SUA sunt esențiale pentru securitatea națională.”

În programul de guvernare al celui mai mare partid, PSD, care atinge iarăşi filonul naţionalist, „Împreună, îndrăznim să credem în România!” – un program la care, după parlamentare, va adera şi ALDE –, nu se pomeneşte nimic despre politica externă a României, nici despre relaţia cu SUA, UE şi NATO. Un aspect spre care ar trebui să privim nu doar cu atenţie, ci şi cu îngrijorare. Din cel puţin trei motive:

1. Pentru că noua administraţie de la Washington şi-a anunţat intenţia – explicabilă şi necondamnabilă – de a lăsa în afara NATO acele state care nu plătesc pentru propria Apărare, adică, acele state care nu sunt interesate de acest aspect. E o măsură care, în actualul context geopolitic foarte tulbure, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice clasă politică responsabilă, mai ales din zona care a fost zeci de ani sub influenţa URSS. Dar şi o măsură ce i-ar putea veni mănuşă unei clase politice care, ajunsă la putere, şi-ar dori schimbarea orientării strategice a ţării. Şi care, în noul context, invocând lipsa de bani sau nejustificarea creşterii cheltuielilor cu Apărarea, ar ridica din umeri în faţa unei astfel de decizii, dramatice pentru un stat ameninţat să reintre în orbita Kremlinului. De altfel, zilele trecute, fostul premier social-democrat Victor Ponta a anunţat că aceasta este o cheltuială pe care PSD şi ALDE nu o vor susţine.

2. Pentru că PSD, secondat de oameni grupaţi acum în ALDE, a oferit, în perioada USL, indicii că ar fi dispus să arunce zarurile geopolitice în altă direcţie şi să forţeze Parteneriatul Strategic cu SUA. Să ne amintim de câteva episoade:

• Anunţarea unui Parteneriat Strategic cu China. Anunţul, făcut de Victor Ponta în septembrie 2014, nu a fost precedat de un acord al CSAT şi nici nu a fost însoţit de nicio explicaţie oficială. În plus, nu a ţinut cont că România are deja un parteneriat strategic încheiat cu SUA şi că nu poate avea interese militare egale şi cu SUA, şi cu China şi, eventual, şi cu Rusia. Cu China există un parteneriat de cooperare, dar una este un parteneriat de cooperare, alta, un parteneriat strategic care, cel puţin teoretic, implică o componentă de securitate şi apărare.
• Înlăturarea de la tribuna oficială a Parlamentului României a drapelului UE, rămânând doar cel al Chinei comuniste şi al României. Episodul a avut loc în noiembrie 2013, în timpul Forumului economic China – Europa Centrală, la solicitarea expresă a delegaţiei chineze. Nu a contat că România este membră UE, nici că la acest forum erau prezenţi oficiali ai statelor din toată Europa Centrală şi de Est. După acest episod, nimeni din partea Puterii nu s-a simţit dator cu vreo explicaţie. Nici faţă de popor, nici, mai cu seamă, faţă de UE.
• Laudele aduse Chinei, de Ziua Americii, la Ambasada SUA. În iulie 2013, premierul Victor Ponta, invitat la recepţia dată de Ambasada SUA la Bucureşti, în cinstea sărbătorii Zilei Americii: „Tocmai m-am întors dintr-o vizită într-o ţară extraordinară, un bun prieten al României.” Nu a fost clar dacă a fost o inabilitate diplomatică sau un mesaj bine ticluit.
• Anunţarea unei unei noi „viziuni a politicii externe”.  Cu o zi înainte de începerea vizitei primului-ministru Victor Ponta în China, în vara lui 2013, Bogdan Diaconu, pe atunci deputat PSD şi colaborator al postului guvernamental rus, Vocea Rusiei, declara: „Cred că turneul asiatic al premierului reprezintă numai începutul unei noi viziuni a politicii externe“. Dacă vârful PSD, adică al Puterii, nu ar fi fost în asentimentul lui, am fi asistat la o delimitare oficială de aceste afirmaţii.
• Susţinerea USL de către Rusia. Ca o tuşă de culoare pe acest tablou o dă susţinerea susţinerea USL la putere de către Rusia. Postul guvernamental rus, Vocea Rusiei avea o secţiune în limba română unde era lăudată USL şi înfierat Occidentul şi unde oameni ai USL erau colaboratori. Această secţiune dedicată României a fost inaugurată în 4 iunie 2012, deci la o lună după instalarea la putere a USL, care a avut ca primă misiune lovitura de stat şi îndepărtarea de la putere a preşedintelui pro-americabn şi pro-occidental Traian Băsescu, şi închisă în 10 decembrie 2014, deci după câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis. Perioadă în care UE, Cancelarii occidentale şi Departamentul de Stat al SUA au fost atacate pe diferite voci.

3. Pentru că, în momentul de faţă, şansa unei majorităţi parlamentare de dreapta – deci formată din partide care îşi declară susţinerea României pe axa pro-occidentală – pare infimă. Ea ar putea exista în cazul unei mobilizări la vot a electoratului de dreapta şi în cazul în care PNL ar face o alianţă post-electorală, cu USR, PMP şi UDMR – maghiarii fiind exceptaţi din start, de PSD, de la o alianţă post-electorală. E, însă, puţin probabil ca PNL să meargă pe această variantă, date fiind recentele declaraţii beligerante ale liderului liberal Alina Gorghiu la adresa lui Traian Băsescu şi dată fiind opţiunea declarată a PNL pentru Dacian Cioloş, ca premier, în condiţiile în care şi Traian Băsescu ţinteşte, declarativ, spre aceeaşi funcţie. În plus, rămâne de văzut cum va fi convins electoratul de dreapta, încă nehotărât măcar să meargă la vot. Un vot care va fi pro-Vest sau pro-Est.

Artiicol publicat şi în Puterea a Cincea.