Voluntarii Marii Uniri, la Aeroportul Internaţional Timişoara

Aeroportul Timișoara „Traian Vuia” marchează Centenarul Marii Uniri printr-o expoziție și prin decorarea aerogării cu stegulețe tricolore.

 

Începând cu această săptămână, pasagerii care vor ajunge în Aeroportul Internaţional Timişoara vor putea să intre în atmosfera de acum 100 de ani și să înțeleagă ce se întâmpla în perioada primului război mondial pe fronturile din Europa, anunţă oficialii aeroportului.

Expoziția Voluntarii Marii Uniri, realizată de secția de Istorie a Muzeului Național al Banatului, prezintă mărturii documentare referitoare la batalioanele românești constituite în Rusia și la legiunile de voluntari formate, în Italia și Franța, din militari români înrolați în Armata austro-ungară, căzuți în prizonierat, dar și voluntari români în Armatele americană și canadiană. Toți aceștia au avut un rol important în Unirea din 1 decembrie 1918.

În acest an, când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani care ne definesc ca popor și ca națiune, este important pentru noi să marcăm acest moment, pentru că este cu adevărat unic, iar pasagerii, români și străini, care trec în aceste zile prin aerogară, să simtă această atmosferă de sărbătoare”, spune directorul aeroportului, Daniel Idolu.

Expoziția Muzeului Național al Banatului va rămâne în aerogară până la mijlocul lunii ianuarie 2019.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro