Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan lansează la Timişoara un volum recent, apărut la Curtea Veche, "Dosarul Lenin. Vraja nihilismului."
Lansarea volumului Dosarul Lenin. Vraja nihilismului, semnat Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan, va avea loc miercuri, 8 iunie, de la ora 18, la Librăria Esotera, de pe strada Lucian Blaga.
După lansare – în timpul căreia vor lua cuvantul, alături de autori, profesorul universitar, scriitorul şi criticul literar Mircea Mihăieş şi profesorul universitar Silviu Rogobete –, va avea loc şi o sesiune de autografe.
Dosarul Lenin. Vraja nihilismului a apărut la Curtea Veche Publishing ca o continuare a seriei începute prin volumul Dosar Stalin. Genialissimul generalissim, fiind cel mai nou volum din colecţia Constelaţii, a Editurii Curtea Veche Publishing, o colecţie care include mai multe volume de istorie şi analiză politică. Cartea este parte dintr-un triptic al celor doi autori, care aminteşte de faimosul triplu portret din semiprofil al anilor de început ai comunismului înfățișându-i pe „părinții proletariatului”, doar că realizat în alte culori, anume cele ale realității, și parțial, având alți protagoniști.
„Criminalitatea intrinsecă și efectivă a regimului comunist este o realitate încă nepătrunsă în conștiința publică la noi, ca și în celelalte state foste comuniste, de altfel. Cărțile celor doi autori sunt scrise într-o splendidă limbă română, accesibilă marelui public și cu atât mai mult celui specializat. Discursul lor teoretic, de un înalt nivel academic, fără să fie deloc scorțos, prinde viață prin inserturile biografice, narative, polemice, transformându-se într-un pasionant roman de idei și o cronică a sângerosului secol XX”, spun reprezentanţii Editurii Curtea Veche.
Ultimele comentarii