Vladimir Tismăneanu: „România şi Polonia sunt direct vizate de ofensiva propagandistică şi politică a Rusiei lui Putin”

Vladimir Tismaneanu foto latA fost recent la Timişoara, pentru a-şi lansa volumele „Stalinism pentru eternitate”și „Diavolul în istorie”. L-am invitat pe Vladimir Tismăneanu, emerit profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland, la un dialog despre modul în care se raportează România la criza generată de politica Federaţiei Ruse, despre pericole – active deja sau în stare latentă –, la adresa României, la adresa Europei. Pericole generate sau agravate de ceea ce, acum, la 25 de ani de la căderea Blocului Sovietic, numim putinism în expansiune, catalogat de Vladimir Tismăneanu drept „o ideologie a resentimentului”.

„Victor Ponta merge în direcţia socialismului cocardier, bombastic şi demagogic”

Cu mesaje de genul “Trimitem la Bruxelles oameni mândri că sunt români, care vor apăra România”, PSD pare să fi jucat, la europarlamentare, cu girul Socialiştilor Europeni, cartea naţionalismului în Europa. Recent, în cadrul unui interviu pe care l-aţi acordat ziare.com, declaraţi că Vladimir Putin se axează pe o ideologie naţionalistă, extinzând-o pe cea comunistă. E pură întâmplare mesajul din partea PSD şi, implicit, a Socialiştilor Europeni, la scrutinul din 25 mai?

Socialiştii europeni au jucat adeseori cartea unui naţionalism întemeiat pe euroscepticism şi anti-americanism. Să ne amintim de PASOK-ul lui Andreas Papandreou, cu peroraţiile inflamate împotriva NATO. Ori de oamenii din anturajul lui Mitterrand, cu ale lor puseuri pronunţat anti-americane şi anti-israeliene. Există ceea ce putem numi socialismul cocardier, bombastic şi demagogic. În această direcţie merge Victor Ponta, cu lozinci vide de contţinut gen „Suntem mândri că suntem români”.

 

Lansarea campaniei PSD pentru europarlamentare a fost făcută în prezenţa liderului Socialiştilor Europeni, Martin Schulz. De ce prezintă, acum, România un interes atât de mare pentru această familie politică? Trebuie privit acest interes prin prisma evenimentelor de la Est?

România este acum în prim-plan pentru că Rusia şi Ucraina sunt în prim-plan. Situaţia geopolitică a României o face ţinta asaltului rus sub forma acţiunilor mai puţin vizibile, deci în zona „soft”: campanii de presă orchestrate de Kremlin, prin interpuşii locali, pedalarea pe teme care generează sprijin din partea unor grupuri mai puţin informate, denigrarea celor care se opun imperialismului bolşevizant şi fascizant al Kremlinului drept fascişti.

„Europa se află la ceasul peronismului”

În paralel, în ţări din fostul spaţiu sovietic – Slovacia, Ungaria, Polonia şi chiar România – se observă o recrudescenţă a populismului. Care sunt cauzele acestei situaţii? Şi care ar putea fi efectul, în cazul în care vom ajunge să vorbim despre un fenomen?

Populismul este o ideologie deliberat vagă şi flexibilă la maximum. În numele unei entităţi sacralizate numită „popor” se pot avansa orice strategii, se pot justifica orice aventuri. Se cunoaşte experienţa tragică a populismului în Argentina, dinamica dezastruoasă a peronismului. Marele scriitor Jorge Luis Borges spunea despre peronişti că nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, ci doar incorigibili. Europa se află la ceasul peronismului. În România, Guvernul Tăriceanu a mizat pe un peronism sui generis atunci când a mărit iresponsabil pensiile pentru a-şi lărgi bazinul electoral. Victor Ponta este un populist emblematic: lipsit de convingeri doctrinare veritabile, el nu face decât să stârnească patimile patriotarde în rândurile unor straturi sociale debusolate. Ieri era guevarist, azi e social-democrat, mâine poate fi cosmonaut.

„Alianţa anti-democratică, anti-pluralistă şi anti-capitalistă dintre forţele radicale de stânga şi cele radicale de dreapta îmi pare a fi marele pericol”

Şi extremismul câştigă teren – rezultatul scrutinului european din 25 mai stă mărturie. Vorbind despre metode pe care le-ar putea folosi Rusia pentru a influenţa opinia publică, Robert Kaplan amintea dorinţa puterii de la Kremlin ca partide naţionaliste de dreapta să aibă succes în Europa. E real riscul ca extremismul să ameninţe, la un moment dat, de unul singur sau cu sprijinul regimului Putin, însuşi constructul european?

Neconsolată cu un statut (doar) de putere regională, Rusia detestă UE şi NATO. E vorba de enorme complexe. De aici şi pescuitul în apele tulburi ale extremismului, încurajarea tribunilor iresponsabili, tentativele de şubrezire a instituţiilor care garantează proiectul euro-atlantic ca unul civilizaţional (spre a relua o formulare a lui Vaclav Havel). Mă grăbesc însă să adaug că situaţia din Rusia nu este îngheţată, că există forţe democratice reale, că Vladimir Putin este departe de a se bucura de sprijin unanim.

 

Cum poate fi contracarat acest fenomen?

Prin comunicaţii, prin încurajarea forţelor democratice, prin dezbateri libere, prin recurs permanent la adevărul istoric.

 

Care apreciaţi că este, în momentul de faţă, cea mai mare ameninţare la adresa viitorului Europei? Vine acest pericol dinspre Est?

Alianţa anti-democratică, anti-pluralistă şi anti-capitalistă dintre forţele radicale de stânga şi cele radicale de dreapta îmi pare a fi marele pericol al momentului. Până vor ajunge să se sfâşie între ele, aceste forţe combat împreună valorile care definesc comunităţile democratice.

Putinismul, ca şi fascismul italian şi naţional-socialismul, este o ideologie a resentimentului”

Vladimir Tismaneanu foto lat 2“În urmă cu 24 de ani, stânca sovietică s-a fracturat pentru prima dată. Şi a urmat o cădere de pietre. Cine ştia atunci că această cădere va continua timp de un sfert de secol? Acum a venit momentul să strângem pietrele”, scria, cu puţin timp în urmă, Dmitri Rogozin pe contul său de Twitter. Putinismul în expansiune, deci. Cum pot fi stăvilite aceste porniri expansioniste?

Putinismul este o combinaţie de imperialism rus, autoritarism, militarism, expansionism mesianic şi ostilitate viscerală în raport cu Occidentul democratic, denunţat drept atomizant, mercantil, lipsit de suflet. Bolşevismul naţional se întâlneşte în putinism cu statismul, colectivismul şi şovinismul de mare putere.

 

Care sunt motivaţiile ideologice ale putinismului?

Vladimir Tismăneanu locuieşte la Washington şi este profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase cărţi, între care "Diavolul în istorie" (Humanitas 2013), "Stalinism pentru eternitate" (Humanitas, 2014) şi, împreună cu Marius Stan, "Dosar Stalin. Genialissimul generalissim" (Curtea Veche, 2014).

În 2006, a condus Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.

Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest, din Timişoara.

Putinismul, ca şi fascismul italian şi naţional-socialismul, este o ideologie a resentimentului. Adăugaţi la acest cocktail toxic vestigiile leninismului, atracţia moştenită din stalinism pentru liderul absolut, omniscient şi omnipotent, „genialissimul generalissim”, spre a relua titlul recentei cărţi pe care am scris-o împreună cu politologul Marius Stan (volum apărut la Editura Curtea Veche, în 2014 – n.r.). Putinismul nu poate crea nimic viabil în plan politic, dar poate pretinde că este răspunsul la starea de anxietate, de insecuritate neurastenică pe care o trăieşte Rusia zilelor noastre.

 

Scriaţi în “22”, cu puţin timp în urmă, că “a sosit momentul ca NATO, UE şi Occidentul în genere să renunţe la fantasluzii”. Care sunt aceste fantasluzii?

Ideea că se pot face compromisuri la infinit cu state care urmăresc distrugerea valorilor democratice. O fantasluzie este că Vladimir Putin şi camarila sa ar fi rupt cu tradiţiile teroriste ale KGB-ului. Putin nu este doar un poliţist, ci unul de tip special, crescut în lumea poliţiei secrete sovietice. Idolul său este Iuri Andropov, vreme de două decenii preşedintele KGB, omul responsabil cu prigonirea disidenţilor din URSS, urmaşul lui Leonid Brejnev în fruntea PCUS. Ceea ce nouă ne apare drept terorism, în ochii lui Putin este eroism.

 

Preşedintele SUA, Barack Obama, a participat, recent, la o ceremonie organizată, la Varşovia, cu ocazia împlinirii unui sfert de secol de când regimul comunist polonez a fost îndepărtat de la putere. Ungaria, Bulgaria, Cehia nu au fost invitate, deşi sunt membre UE şi NATO. A fost, în schimb, invitată România. Cum explicaţi?

Nu trebuie să faci prea multe exerciţii analitice pentru a şti că România şi Polonia sunt direct vizate de ofensiva propagandistică şi politică a Rusiei lui Putin. Eforturile de provenienţă estică de destabilizare a ordinii democratice în aceste două ţări sunt de-acum bine documentate. În ce priveşte Ungaria, populismul cu iz apăsat naţionalist promovat de Viktor Orban este el însuşi o sursă de legitimă îngrijorare. Pentru putinişti, în acest an când aniversăm 25 de ani de la sfârşitul Blocului Sovietic, acele schimbări formidabile nu apar ca ireversibile. Este politica NATO să le atragă atenţia că se înşeală.

Vladimir Tismaneanu bust 2„Cea mai mare ameninţare la adresa viitorului României este iresponsabilitatea lui Victor Ponta”

Avem în faţă perspectiva intrării viitorului României în mâna partidului-stat. Sunt voci care încearcă să minimalizeze riscurile în faţa unei astfel de perspective…

Rămân un optimist moderat. Nu cred că „demonul” poate fi pus la loc şi ferecat în sticlă. Mexicanizarea României, visul lui Adrian Năstase, deci  un stat condus vreme de decenii de un partid oligarhic, cleptocratic şi clientelar, nu este în niciun caz o fatalitate. Există azi instituţii care, în consens şi în colaborare cu cele europene, pot ţine piept baronocraţiei insolente şi cinice.

 

Frustrările post-comuniste pot duce la o reeditare, mai mult sau mai puţin curândă, la ascensiunea unei forţe politice care să instaureze un regim totalitar?

Nimic nu este imposibil, dar acest scenariu îmi pare destul de puţin probabil. Totalitarismul este un proiect ideocratic având ca scop revoluţionarea condiţiei umane. Nu acesta este ţelul lui Putin şi al imitatorilor săi. Spun imitatori, nu admiratori, pentru că mă îndoiesc că personajul numit în liceu „Putka”, un bully de o rară agresivitate, provoacă admiraţia cuiva.

 

Care apreciaţi că este, în momentul de faţă, cea mai mare ameninţare la adresa viitorului României?

Iresponsabilitatea celui pe care l-am numit un piroman politic. Mă refer la Victor Ponta. Mitoman în serie şi structural amoral, Ponta nu are decât un scop în viaţă: să-i fie lui bine. Simplu spus, deviza sa ar suna astfel: „Să-mi fie mie bine, chiar de-ar fi să piară lumea”. Când spun Ponta, mă refer la discipolul lui Iliescu şi Năstase, deci la exponentul unui sistem parazitar şi profitocratic pe care îl numesc regimul pontocratic.

În 2012, în timpul loviturii de stat avortate, existau afişe care reluau acest termen pe care l-am propus în acele zile nevrozante: „Vrem democraţie, nu pontocraţie”. Aceasta este miza cea mare a alegerilor prezidenţiale din acest an.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS