Verificări legate de autostrada Timişoara – Lugoj, cerute ministrului Transporturilor

Constructie-autostradaUn control legat de execuţia, precum şi de preţul lotului 2 din autostrada Timişoara – Lugoj a fost cerut în mod oficial ministrului Transporturilor. Verificări solicitate nu de către un parlamentar de Timiş, ci de un deputat din Gorj.

 

Verificări pentru manoperă şi preţuri

Ministerului Transporturilor i s-a cerut în mod oficial să-şi mobilizeze Corpul de Control pentru a verifica raportul prestaţii costuri în ceea ce s-a realizat până acum pe lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj. Cererea a venit dinspre Camera Deputaţilor, fiind făcută, în mod ciudat, de un deputat nu de Timiş ci de Gorj, Scarlat Iriza.

În solicitarea mobilizării Corpului de Control se menţionează că lucrările la autostrada Timişoara – Lugoj (lotul 2) au dat naştere de-a lungul timpului la o serie de controverse. „Iniţial lotul 2 a fost scos la licitaţie împreună cu lotul 1. Ulterior, proiectul a fost separat, iar licitaţia lansată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a fost atacată de nenumărate ori prin contestaţii. În cele din urmă, incapabilă să facă faţă contestaţiilor care au fost confirmate şi de către instanţa de judecată, CNADNR a decis în 2012 să anuleze licitaţia şi să facă o altă procedură de achiziţie publică. Şi în aceste condiţii, de la realizare până la semnarea contractului a mai fost nevoie de un an şi jumătate”, se menţionează în interpelarea parlamentară.

Deputatul gorjean cere lămuriri cu privire la costurile aferente realizării celor 25,6 kilometri de autostradă, care se ridică la aproximativ 96.4 milioane de euro, fără TVA.

„A fost nevoie de aproape trei ani şi o lună pentru a ajunge de la licitaţie la şantier. Stadiul birocratic (licitaţie, contestaţii şi procese a fost mai mare decât perioada necesară ca întregul proiect să fie construit fizic”, spune Scarlat Iriza.

De aceea, ministrului Transporturilor, Ioan Rus, i se cere să precizeze în urma unui control ce părere are despre felul în care CNADNR a gestionat acest proiect şi dacă s-a depăşi sau nu costul estimat iniţial.

Un proiect de amploare

Orizontul de finalizare al acestui proiect a fost estimat la începutul anului 2016. Lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj va avea 25,6 kilometri şi va face conexiunea dintre două loturi aflate deja în funcţiune: Timişoara – Izvin şi Lugoj – Traian Vuia. Lucrarea va avea 15 pasaje şi zece poduri şi podeţe. Pentru acest proiect, CNADNR a alocat in 2014 suma de 251,7 milioane de lei. Primul tronson al Autostrăzii Timi­şoara – Lugoj, de 9,5 kilometri, a fost deschis circulaţiei în octombrie 2012, stârnind amuzamentul multor şoferi care au botezat-o cea mai scur­tă autostradă din lume. Această buca­tă de şosea, de 9,5 kilometri, a costat aproximativ 48 de milioane de euro. Construită de către Asocierea Spe­dition UMB – Tehnostrade – Ca­rena SpA Impresa di Construzioni, avea termen contractual de finali­zare luna aprilie 2013. Tronsonul continuă practic autostrada Arad – Timişoara până la DN 6, în dreptul localităţii Izvin, ocolind Timişoara, şi face ca autostrada din vestul ţării să nu se mai oprească într-o intersecţie cu un drum judeţean, (DJ 691).

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro