USR Timișoara face câteva propuneri pentru mutarea cablurilor de comunicații în subteran

USR Timişoara reaminteşte că, în urmă cu mai mult de un an, oficialii Primăriei anunţau că, cel puțin în zona pietonală reabilitată a oraşului, cablurile de comunicații vor fi duse în subteran, ceea ce, din varii motive, nu s-a întâmplat. În acest context, USR Timișoara face câteva propuneri pentru amplasarea cablurilor de comunicații în subteran.

 

„Cablurile aeriene sunt inestetice în toate zonele orașelor, dar mai ales în centrul istoric, unde formează un adevărat păienjeniș pe faţadele clădirilor”, atrag atenţia reprezentanţii USR Timişoara.

Aceştia reamintesc că, acum un an și jumătate, oficialii Primăriei Timişoara anunţau că, cel puțin în zona pietonală reabilitată, se va ajunge la o înțelegere cu operatorii care dețin aceste cabluri de comunicații pentru a le introduce în subteran, ceea ce nu s-a întâmplat.

Asta deşi, mai spun reprezentanţii USR Timiş, există şi legislaţie naţională care obligă la introducerea cablurilor de comunicaţii în subteran, și o Hotarare a Consiliului Local, 419/16 octombrie 2015, privind aprobarea Regulamentului referitor la condiţiile în care se realizează mutarea reţelelor de comunicaţii în subteran.

Oficialii USR Timişoara afirmă că, în Timișoara, lucrurile au decurg în felul următor:

  1. Primăria notifică firmele de cablu ca, într-un termen scurt, să le introducă în subteran pe străzile unde se fac lucrări de reabilitare;
  2. Firmele de cablu nu se conformează notificărilor primite de la Primărie. Ultimul exemplu, pe b-dul Mihai Viteazu. Motivele pot fi diverse: termenul scurt, necesitatea de a colabora cu concurenţa, nepăsarea, precedentele etc.
  3. Cablurile sunt tăiate cu ghilotina, din dispoziţia Primăriei. Cetăţenii sunt afectaţi, firmele de cablu, nevoite să facă eforturi suplimentare pentru a asigura funcţionalitatea reţelelor;

„Nu cunoaștem dacă, odată cu notificarea, firmelor le-a fost impusă și o soluţie constructivă pentru ducerea cablurilor în subteran. Se pare că în unele zone, soluţia adoptată de firme a fost de tip tubulatură, peste care ulterior s-a turnat asfalt, cu avantajul că soluţia este relativ ieftină și rapidă, dar presupune din nou spargerea, în cazul unor lucrări de intervenţii. Ne întrebăm și cum ar putea avea acces la această tubulatură un nou operator?”, transmite USR Timişoara.

Reprezentanţii USR Timișoara au câteva sugestii pentru a îngropa cablurile aeriene în subteran:

  1. Toate proiectele de reabilitare trotuare/străzi să conţină, obligatoriu, și canale subterane tipizate, cu cămine de vizitare, pentru pozarea cablurilor de telecomunicaţii;
  2. Aceste canale subterane pot fi acoperite cu dale sau chiar cu asfalt, în condiţiile în care sunt prevăzute și cămine de vizitare;
  3. Firmele de cablu vor plăti Primăriei o taxă pentru utilizarea acestor canale, din care se vor recupera investiţiile făcute cu aceste canale subterane;
  4. Chiar dacă va mai dura până vor exista canale continue/conectate pentru cabluri, în toate zonele orașului, soluţia poate fi aplicată pe străzile pe care se fac lucrări de reabilitare;

Ni se pare de neînţeles cum de nu s-a implementat deja acestă soluţiei, în condiţiile în care în multe zone ale orașului au avut loc intervenţii la trama stradală”, mai transmit oficialii USR Timişoara.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro