Unul dintre cei trei academicieni români din domeniul Ştiinţelor Tehnice, profesor al Universităţii Politehnica Timişoara

Dan Dubina Foto UPTUn profesor de la Facultatea de Construcţii a Universităţii Politehnica Timişoara a fost desemnat, zilele trecute, membru titular al Academiei Române.

 

Profesor dr. ing. Dan Dubină, a fost ales, zilele trecute, membru titular al Academiei Române, secţia Ştiinţe Tehnice, domeniu în care până la această dată, la nivel naţional, s-au remarcat în faţa Adunării Generale a Academiei Române, doar doi profesori, anunţă, într-un comunicat trimis redacţiei, Biroul de Comunicare și Relații Publice al Universităţii Politehnica. Nominalizarea vine după ce în perioada 2010 – 2015, profesor Dan Dubină a fost membru corespondent al Academiei Române.

Dan Dubină şi Ion Păun Otiman sunt singurii care în momentul de faţă reprezintă Timişoara în Academia Română, ca membri titulari.

Dan Dubină este profesor în cadrul Facultăţii de Construcţii a Universităţii Politehnica Timişoara şi o personalitate cu recunoaştere şi vizibilitate la nivel naţional şi internaţional. A fost distins de două ori cu premiul „Anghel Saligny”,  în 1992 şi 2014, este Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi membru marcant al unor instituţii, organizaţii şi asociaţii profesionale internaţionale din domeniul construcţiilor.

Rectorul UPT, prof. univ. dr. ing. Viorel Şerban, spune că pentru universitate această nominalizare este un motiv de mândrie şi de satisfacţie. „Este încă o dovadă a calităţii superioare pe care o are colectivul didactic al Universităţii Politehnica Timişoara”, adaugă rectorul UPT.

Print Friendly, PDF & Email