Unul din trei adulţi este implicat într-un proces

3,3 milioane de dosare au fost înregistrate anul trecut

Aproximativ 3,3 milioane de dosare au fost înregistrate la instanţe anul trecut, un număr uriaş, declară judecătorul Cristi Danileţ, precizând că s-ar putea spune că unul din trei adulţi este implicat într-un proces.

Cristi DaniletPotrivit judecătorului Cristi Danileţ, membru în C.S.M., anul trecut au fost înregistrate 3,3 milioane de dosare. “Este un număr uriaş. Făcând un cal­cul, am putea spune că unul din trei adulţi este implicat într-un proces. Acest lucru poate fi pus pe seama gradului scăzut de to­leranţă”, mai spune, citat de Mediafax, Cristi Danileţ.

Acesta declară că s-a ajuns în această situaţie probabil din cauza faptului că nu sunt sufi­cient de cunoscute şi imple­mentate sistemele alternative de soluţionare. “Astăzi avem medierea, care te poate ajuta să-ţi rezolvi conflictul înainte de a ajunge la instanţă, avem arbi­trajul, care funcţionează înţeleg în special în materie comer­cială. Noi avem o cultură prin care aşteptăm să vedem ce zice judecătorul, dar una este să ai un judecător care soluţionează 20 de cauze pe zi şi alta este să ai un judecător care are de so­luţionat o sută, două sute sau chiar trei sute de dosare într-o zi”, a declarat Cristi Danileţ, în faţa studenţilor prezenţi la Ziua porţilor deschise, eveniment or­ganizat vineri la sediul C.S.M.

Cristi Danileţ susţine că cele mai multe dosare de la in­stanţe sunt pe latura civilă: “Ac­tivitatea penală în România es­te mică, comparativ cu cea ci­vi­lă. Un procent de 15 este repre­zentat de cauzele penale, în timp ce 85 la sută din dosarele din instanţă sunt pe latură civilă”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro