Elsevier, liderul mondial în furnizarea de soluții de informare care îmbunătățesc performanțele cercetătorilor din domeniile științei, tehnologiei și medicinei, a anunţat nominalizările pentru Scopus Awards România 2017. Universitatea de Vest din Timișoara a fost nominalizată pentru a doua oară la Scopus Awards România.
Premiile Scopus fac parte din iniţiativa mondială a Elsevier de a susţine cercetarea şi dezvoltarea şi de a încuraja inovaţiile în toate disciplinele ştiinţifice.
Premiile Scopus România contribuie la recunoaşterea pe plan internațional a efortului şi energiei investite de cercetătorii şi angajații din instituţiile ştiinţifice din România în dezvoltarea societăţii locale şi a comunității ştiinţifice globale.
Nominalizaţii pentru Scopus Awards 2017 sunt: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca, şi Academia Română, pentru categoria Elsevier Scopus Award for Excellence in International Collaboration.
Pentru categoria Elsevier Scopus Award for Excellence in Global Contribution, nominalizaţi sunt: Radu Emil Precup, Mircea Bogdan Radac, Ștefan Preitl – pentru cercetare în domeniile: controlul și ingineria sistemelor, inteligență artificială- inginerie electrică și electronică, Ioan M. Pop, Teodor Groşan – pentru cercetare în domeniile fizica materiei condensate și inginerie mecanică, şi Alina Alb Lupaş, Gabriela Kohr, Teodor Bulboacǎ – pentru cercetare în domeniile matematică generală și matematică aplicată.
Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul galei Scopus Awards România 2017, care se va avea loc la Iaşi, în 26 octombrie.
„România are peste 58.100 de cercetători respectaţi de colegii lor din întreaga lume, datorită rezultatelor remarcabile ale unor proiecte de cercetare dezvoltate de aceștia și devenite repere pentru comunitatea academică globală. Cu acest eveniment special, ne propunem să celebrăm cercetătorii şi instituţiile de cercetare din România și să îi recompensăm pentru aportul adus cercetării globale – în ultimii cinci ani, cercetătorii români au publicat peste 78.400 de articole, unele dintre acestea, cu impact semnificativ pe plan global, din punct de vedere economic şi social”, declară Oana Stoian, Account Manager al Elsevier pentru Europa Centrală și de Est.
Premiile onorifice internaţionale Scopus au fost oferite pentru prima dată cercetătorilor români în anul 2015, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Timişoara. Distincţia Research Excellence Award a fost oferită Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, iar premiul Journal Excellence Award a fost câştigat de Journal of Gastrointestinal and Liver Diseases.
Ultimele comentarii