Ungaria aplică restricţii privind circulaţia camioanelor

Coada camioaneMinisterul Afacerilor Externe anunţă transportatorii români care tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Ungariei că, pe perioada zilelor nelucrătoare, prilejuite de Anul Nou, în această ţară există restricţii de circulaţie.

 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele de transport marfă a căror masă totală depăşeşte greutatea de 7,5 tone se aplică începând cu data de 31 decembrie 2015, de la ora 22, ora locală, până în 1 ianuarie 2016, ora 22, ora locală – perioadă aferentă sărbătoririi Anului Nou –, apoi din data de 2 ianuarie 2016, ora 22, ora locală, până în 3 ianuarie 2016, ora 22, ora locală – conform reglementărilor aferente zilelor sfârşitului de săptămână.

MAE mai anunţă că, până la 1 martie 2016, camioanele dotate cu Euro 3 pot circula sau tranzita teritoriul Ungariei în perioadele în care este în vigoare o restricţie de circulaţie şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia '”Călătoreşte în siguranţă2' (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

Print Friendly, PDF & Email