Spectacolul V.I.P. – Very Isolated Person, regizat de Olga Török și Paula Lynn Breuer, o adaptare liberă după Pescărușul lui Cehov, face parte din lista de producții invitate la festivalul internațional Off Europa din Leipzig.
Reprezentația va avea loc marți, 17 mai, începând cu ora 21, și va fi transmisă pe Zoom; aceasta poate fi urmărită accesând acest link. În același timp, varianta scenică a acestei adaptări este programată să se joace la Teatrul German de Stat Timișoara miercuri, 4 mai, începând cu ora 19.30.
https://bit.ly/3vC7AXS
Ambele variante, și cea online și cea de pe scenă, spun o poveste în comun – a experiențelor dureroase prin care trece actorul sau actrița în relație cu lumea înconjurătoare, a importanței relației dintre ei și public. Nina, din Pescărușul, povestește, iar Olga pune întrebări. Sau e invers, Nina pune întrebările în timp ce Olga împreună cu publicul caută răspunsuri? Pentru că și spectatorii sunt invitați în acest spectacol interactiv, la dialog cu Nina şi Olga.
„Spectacolul în varianta scenica a însemnat pentru mine conștientizarea și prelucrarea perioadei nesigure prin care am trecut și prin care încă trecem. Cum să fac față situațiilor neprevăzute, să mă ascund, să evadez, să merg cu capul înainte, să mă dau bătută? Eu m-am lăsat copleșită, pentru că astfel m-am putut ridica din nou. Spectacolul e deosebit de altele în care am jucat prin faptul că sinceritatea lui depășește felul clasic de joc, și astfel devine autentic, periculos și foarte aproape de public”, declară Olga Török.
Aceasta mai spune că vrianta online spectacolului, care va transmisă pe Zoom, a fost concepută cu gândul de a experimenta o sală de teatru virtuală, în care publicul să fie aproape de ea și să poată trăi deodată cu ea acțiunea scenică: „O joc pe Nina, din Pescărușul lui Cehov, dar în același timp textul ei îmi dă posibilitatea să intervin ca Olga, actrița. Este o dezbatere între emoționalitatea Ninei și raționamentul meu.”
Festivalul OFF Europa, desfăşurat în Leipzig-Dresden-Chemnitz, Germania – ajuns la ediția cu numărul 30 – are în program teatru, dans și arte performative din mai multe țări din lume. Programul de anul acesta înglobează, cu ajutorul platformelor online, spectacole din întreaga lume. Sunt invitate spectacole din Elveția, Polonia, Israel, Ungaria, Cehia, Slovenia și Italia. Spectacolul V.I.P. – Very Isolated Person a fost selectact în urma vizionării sale de către directorul artistic al festivalului Off Europa, Knut Geißler, care l-a văzut în cadrul Festivalului Național de Teatru, desfășurat în toamna anului trecut.
Ultimele comentarii