Un presupus abuz în serviciu comis la Aeroportul Timişoara, în atenţia DNA

Aeroport TimisoaraPreşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, fost şef al CJ, liderul PDL Timişoara, deputatul Cornel Sămărtinean, fost director al Aeroportului Timişoara, şi deputatul PDL Alin Popoviciu sunt urmăriţi penal de DNA într-un dosar privind închirierea unor spaţii la aeroport.


Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de DNA, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus începerea urmăririi penale faţă de deputatul Cornel Sămărtinean,la data faptelor director al Aeroportului Internaţional “Traian Vuia”, din Timişoara, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale) şi conflict de interese, deputatul Alin Popoviciu şi Constantin Ostaficiuc, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, administratori în fapt ai unor societăţi comerciale, pentru instigare la abuz în serviciu, anunţă Mediafax.

De asemenea, procurorii au dispus extinderea urmăririi penale faţă de Marius Florin Mezin, director comercial al Aeroportului Internaţional Timişoara, la data faptelor, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (zece acte materiale), Tiberiu Georghe Penescu şi Lucian Blaga, administratori ai unor societăţi comerciale, pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit sursei citate, în cauză ar exista date şi probe din care rezultă suspiciunea că funcţionari din cadrul Aeroportului InternaţionalTimişoara, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi luat decizia şi ar fi acţionat concordant pentru obţinerea de foloase nelegale de către o societate comercială, consecutiv prejudicierii bugetului unităţii în interesul căreia trebuiau să acţioneze.

Astfel, Cornel Sămărtinean şi Florin Mezin ar fi participat la luarea deciziei şi apoi ar fi aprobat toate fazele unei proceduri frauduloase de selectare a unui agent economic care să închirieze spaţii aflate în incinta aeroportului. Firma favorizată era controlată, în fapt, de către Alin Popoviciu şi Constantin Ostaficiuc. Conform procurorilor, pentru a obţine beneficii materiale de aproximativ 4.000 de euro pe lună, cei doi l-ar fi determinat pe fostul director al aeroportului să declanşeze procedura de închiriere a spaţiilor comerciale din incinta aeroportului. “Această procedură viza impunerea pentru foştii chiriaşi a unor condiţii care să-i determine să renunţe la închirierea pe mai departe a acelor spaţii şi astfel, inclusiv prin vicierea procedurii de organizare a licitaţiei, spaţiile comerciale urmau să fie preluate de firma controlată prin interpuşi de către cei doi suspecţi. De asemenea, această societate comercială urma să plătească o chirie mult diminuată faţă de foştii chiriaşi şi faţă de plafonul minim stabilit de Consiliul de Administraţie al A.I.T.”, spun procurorii DNA.

Aceştia mai susţin că Florin Mezin, desemnat preşedinte al celor două comisii de organizare a licitaţiilor pentru închirierea spaţiilor comerciale din incinta aeroportului, ar fi conceput şi ar fi dispus unui alt funcţionar care nu cunoştea adevărata stare de fapt redactarea unor acte ce reflectau în mod nereal respectarea procedurilor legale. Pentru ca, în eventualitatea unui control ulterior, să nu se mai poată constata că licitaţiile din 27 octombrie 2010 şi 3 noiembrie 2010 au fost denaturate, în sensul asigurării adjudecării contractelor de închiriere de către firma controlată de Alin Popoviciu şi Constantin Ostaficiuc. DNA Timiş susţine că Aeroportului Timişoara i-ar fi fost creat un prejudiciu de 239.570,3 lei.

Constantin Ostaficiuc, care este preşedintele PDL Timiş, deputatul Cornel Sămărtinean, care este liderul PDL Timişoara, şi deputatul PDL Alin Popoviciu au fost chemaţi, vineri, la sediul DNA Timişoara pentru a fi audiaţi şi pentru a li se aduce la cunoştinţă că sunt cercetaţi.

Cornel Sămărtinean a declarat pentru TIMPOLIS că toată activitatea sa de la Aeroportul Internaţional Timişoara a avut un singur scop: să facă această unitate una profitabilă: „Demersurile mele şi ale echipei mele nu au urmărit decât eficientizarea aeroportului şi atragerea de venituri necesare dezvoltării, respectând legislaţia în vigoare”.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro