Un preşedinte în corzi

Variantă de mijloc nu a existat. Băgat în corzi, preşedintele Klaus Iohannis a făcut ceea ce cere legea, cu riscul de a pierde masiv capital electoral, şi anume a ales, cum este firesc într-un stat de drept, să respecte legea, Constituţia. Exista, însă, o altă modalitate de a transmite mesajul.

 

În faţa Deciziei 358/2018 a CCR, prin care s-a hotărât că „Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, doamna Laura Codruţa Kovesi”, Klaus Iohannis avea de ales între o decizie imorală, anume aplicarea unei hotărâri a CCR care practic modifică ilegal regimul politic, aruncând în irelevanţă instituţia prezidenţială, şi una ilegală, anume nerespectarea unei decizii a CCR.

Variantă de mijloc nu a existat. Nici nuanţe. Dl Iohannis a făcut ceea ce era necesar, cu riscul de a pierde masiv capital electoral, şi anume a ales, cum este firesc într-un stat de drept, să respecte legea, Constituţia, adică o decizie a CCR. Situaţia e limpede, au spus-o şi unii specialişti în drept Constituţional. De exemplu, Vlad Perju, profesor de drept constituţional la Boston College, într-un interviu pentru Revista 22: „Opinia majoritară în Decizia 358/2018 este nu doar criticabilă, ci incalificabilă atât din punct de vedere al implicațiilor pentru statul de drept, cât și tehnic constituțional, în ce privește aplicarea principiilor constituționale, a interpretării jurisprudenței Curții și a textului Constituției. Acestea fiind spuse, consecințele nerespectării acestei decizii ar fi chiar mai grave pentru statul de drept decât decizia însăși. Politic, nerespectarea deciziei CCR ar permite grupării Dragnea-PSD să se erijeze în protectori ai statului de drept. Asta l-ar decredibiliza pe președintele Iohannis și ar diminua presiunea, și așa limitată, pe care UE o poate exercita asupra majorității parlamentare și a guvernului. La nivel constituțional, poziționarea președintelui deasupra CCR în interpretarea Constituției ar fi ea însăși contrară textului constituțional, care face din Curtea Constituțională garantul suprem al Constituției, și jurisprudenței Curții, conform căreia Curtea este interpretul autentic (adică ultim și cu autoritate finală) al textului constituțional. În plus și relevant în contextul actual, o asemenea strategie i-ar unifica pe judecătorii Curții împotriva președintelui. Este adevărat că, după decizia CCR 358/2018, Curtea pare deja foarte pornită împotriva președintelui. Însă viitoarele decizii ale Curții pot distruge statul de drept chiar mai mult decât o face decizia 358/2018.”

Luând decizia revocării Laurei Codruţa Kovesi nu înseamnă că şeful statului a fost de acord cu această hotărâre – dacă era aşa, o semna de la bun început sau, mai mult, nici nu se mai ajungea la CCR cu un conflict constituţional pe această problemă.

Nu înseamnă nici că nu susţine lupta anticorupţie. A subliniat importanţa continuării lupte împotriva corupţiei de mai multe ori şi, azi, în mesajul care a însoţit anunţul privind revocarea: „Lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Niciuna dintre instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fei supusă presiunilor sau încercărilor dedecredibilizare. România este şi trebuie să rămână un stat de drept.”

Nu înseamnă nici că putea împiedica revocarea şefei DNA. Se ajungea, oricum, aici, dacă ar fi fost suspendat, iar la Cotroceni ar fi ajuns, interimar, Călin Popescu Tăriceanu. Într-o lună se putea rezolva. Rămânea timp şi pentru trecerea pachetului de legi mutilate ale Justiţiei.

Înseamnă doar că preşedintele Klaus Iohannis nu a avut de ales. Că a fost prins în corzi între o consiliere proastă, se pare, în privinţa redactării motivaţiei trimise la CCR şi, apoi, o decizie a CCR. Ar fi de analizat, după ce trece valul acest de emoţie, cum s-a ajuns aici; e foarte important.

La fel, e clar că CCR, garant al supremaţiei Constituţiei, a jucat, de fapt, rolul de actor politic şi nu s-a limitat să constate un (discutabil) conflict constituţional, ci modifică ilegal regimul politic, erijându-se în supraputere, dictând comportamentul şefului statului şi aruncând în irelevanţă instituţia prezidenţială. În plus, a mediat un conflict care nu a fost fapt între Puterea executivă şi cea judecătorească, ci a fost unul în interiorul Puterii executive, unde ministrul Justiţiei avusese o opinie, iar Preşedintele, alta.

Ceea ce trebuia să facă dl Iohannis şi nu a făcut era să dea personal, nu prin purtător de cuvânt, mesajul de revocare din funcţie a şefei DNA, dată fiind importanţa funcţiei şi miza anticorupţiei. Şi tot personal trebuia să explice necesitatea acestui pas şi să le ofere un semnal de susţinere a aceloraşi idealuri oamenilor care, în ultimul an şi jumătate, au apărat în stradă în faţa tăvălugului PSD-ALDE, pus în mişcare la solicitarea lui Liviu Dragnea şi a camarilei sale.

Ceea ce trebuie să urmeze acum sunt două lucruri: continuarea luptei anticorupţie, prin numirea unui procuror integru şi profesionist în fruntea DNA, şi blocarea pachetului de legi pro-corupţie, care nu vizează doar modificările legilor justiţiei şi Codurilor Penale, ci şi independenţa procurorilor, pachet de legi la care lucrează cu sârg PSD şi ALDE de când au câştigat puterea, în decembrie 2016, şi care pare să fie punctul principal al programului de guvenare. Aşa cum a spus Laura Codruţa Kovesi, azi, la finalul mandatului la conducerea DNA: „Corupţia poate fi învinsă. Nu abandonaţi!” Un mesaj pe care l-a adresat şi procurorilor anticorupţe, şi populaţiei.

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS