Un parlamentar de Timiş îi cere ministrului Transporturilor să includă Timișoara și Timișul în finanțările din domeniul infrastructurii de transport

Cornel-Samartinean Foto timisplusPrintr-o interpelare parlamentară, deputatul PNL Cornel Sămărtinean i-a solicitat, zilele trecute, ministrului Transporturilor să-i comunice măsurile concrete pe care le va lua pentru includerea în toate finanțările din domeniul infrastructurii de transport a Timișoarei și a Timișului, excluse sistematic din toate finanțările din domeniul infrastructurii de transport.

 

Printr-o interpelarea parlamentară, deputatul PNL de Timiş, Cornel Sămărtinean îl anunţă pe ministrul Transporturilor, Marian Costescu, că Timişul şi Timişoara au fost excluse din Masterplanul General de Transport, documentul care stabileşte priorităţile de infrastructură ale României, pentru următorii 15 ani, și, sistematic, din toate finanțările din domeniul infrastructurii de transport. „Finanțarea de la bugetul național nu există, pentru că în anul 2015 Guvernul Ponta a reușit «performanţa» nu numai să taie investițiile de la bugetul național, ci să taie și co-finanțările proiectelor europene, nefiind în stare să finanțeze constant nici măcar acei 15 – 25% obligatorii pentru a putea primi 75 – 85% fonduri nerambursabile de la UE”, atrage atenţia Cornel Sămărtinean. Asta în condiţiile în care atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru construcţia de autostrăzi reprezintă un pas semnificativ pentru creşterea economică, contribuind, astfel, la reducerea decalajelor faţă de economiile din restul UE prin realizarea de investiţii majore şi crearea de locuri de muncă.

Deputatul liberal mai atrage atenţia asupra faptului că Timișul nu s-a regăsit în Masterplanul General de Transport, fiind cvasi-absent din lista de investiții, figurândm, în continuare, cu zero lei alocaţi proiectelor aflate în jurisdicţia Guvernului. Şi-i reaminteşte ministrului Transporturilor că Timișoara contribuie, după Bucureşti, cu cei mai mulţi bani la bugetul de stat al României și, în plus, este municipiu de județ candidat la titlul de capitală culturală europeană”.

„Șoseaua de centură a Timișoarei este o șosea de ocolire pentru traficul greu și circulația de tranzit. În prezent, Timișoara are o variantă ocolitoare pe partea de nord, între Calea Aradului și Calea Lugojului, de 12 kilometri, care a fost construită în șapte ani. Șoseaua are profil de autostradă şi are un singur tronson finalizat, în partea de nord, între DN 6 (Lugoj) şi DN 69 (Arad). Pentru ca inelul ocolitor să fie complet, mai este nevoie de construcţia unei șosele care să lege Calea Șagului de Calea Lugojului, adică trebuie turnați 35 de kilometri de asfalt fiind necesară construcţia a două tronsoane”, îi transmite Cornel Sămărtinean oficialului de la Transporturi. Sublinind că pentru niciunul dintre cele două obiective nu este asigurată finanţarea în vederea demarării procedurilor de execuţie.

În ceea ce privește centura sud a Timișoarei, varianta de ocolire, mai spune el, este a treia oară când se adresează Ministerului Transporturilor. „Ultimele două întrebări le-am adresat în 23 aprilie 2013 și în 22 octombrie 2014. Ambele întrebări și răspunsuri sunt publice și pot fi consultate pe site-ul Camerei Deputaților. La aceasta din urmă, în răspunsul primit se spune printre altele, citez: «Beneficiarul eligibil în cadrul POS-T este CNADNR SA, societate care ar putea depune o cerere de finanţare cu privire la execuţia lucrărilor de construcţie a centurii Timişoara Sud. Prin urmare, vă rugăm să vă adresaţi acestei instituţii în vederea obţinerii informaţiilor cu vedere la acest subiect.» Între timp, CNADNR SA s-a întors în subordinea Ministerului Transporturilor, în urma unei OUG din 17 decembrie 2014, și are prevăzut conform declarațiilor conducerii, în anul 2015 un buget de 6,11 miliarde lei, în creştere cu 31%”, mai spune Cornel Sămărtinean.

Având în vedere tergiversarea sistematică din 2012 până în prezent a acestei situații și ținând cont și de faptul că CNADNR SA a revenit în subordinea Ministerului Transporturilor, deputatul PNL Cornel Sămărtinean i-a solicitat, zilele trecute, ministrului să-i comunice măsurile concrete pe care le va lua pentru includerea Timișoarei și a Timișului în toate finanțările din domeniul infrastructurii de transport.

Print Friendly, PDF & Email