Un panou electric al Enel, cauza incendiului de la Facultatea de Muzică din Timişoara

Incendiul de sâmbătă seara, de la Facultatea de Muzică din Timişoara, a izbucnit de la un panou electric al Enel.

 

Universitatea de Vest din Timişoara transmite că la baza incendiului declanşat sâmbătă seara, la Facultatea de Muzică și Teatru a UVT, a stat uu panou electric aparținând Enel, amplasat la intrarea în clădire, în spatele unei uși masive din lemn. La momentul respectiv, în clădire se aflau cinci persoane.

Sâmbătă seara, în Piaţa Libertăţii, s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță și un echipaj de 11 pompieri. O parte a echipajului a încercat să taie gratiile de la o fereastră pentru a ajuta la evacuarea tinerilor, însă între timp incendiul a fost lichidat, iar cele cinci persoane au fost evacuate.

UVT și Primăria Timișoara, proprietarul clădirii, urmează să se constituie parte în recuperarea prejudiciului creat și pentru stabilirea daunelor rezultate în urma incendiului. În plus, oficialii universităţii iau în calcul şi relocarea provizorie a Facultăţii de Muzică, dat fiind faptul că, în ultima vreme, clădirea nu a fost ferită de incidente nefericite, aflându-se în stare avansată de degradare, fapt semnalat în mai multe rânduri Primăriei Timişoara.

„Siguranța studenților și a angajaților noștri este prioritară. Căutăm soluții pentru punerea în siguranță a activității. Luăm în calcul inclusiv identificarea unei soluții de relocare, până la rezolvarea problemelor”, transmit reprezentanţii UVT.

Print Friendly, PDF & Email