Doi ofiţeri timişeni de Poliţie Economică, prinşi luând mită, rămân în arest

Usa DNADirecția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui ofiţer economic din Poliţia Timiş. Iar în cazul altui poliţist, tot ofiţer economic, dar la Poliţia Lugoj, DNA a dispus prelungirea stării de arest preventiv. Ambii sunt cercetaţi pentru luare de mită.

 

Bani pentru soluţii favorabile într-un dosar penal

Comisarul-șef  Armando Ţurăi, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, din cadrul Poliţiei Timiş, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, anunţă DNA, într-un comunicat de presă. În sarcina acestuia procurorii anticorupţie au reținut infracțiunea de luare de mită.
DNA declară că, în cursul lunii august, ofiţerul i-a pretins, în mod expres, suma de 4.000 euro unui martor denunțător, pentru a dispune o soluție favorabilă într-un dosar penal în care, față de acesta din urmă, erau efectuate cercetări pentru infracțiuni economice. „În baza unei înțelegeri, la data de 14 noiembrie , martorul denunțător a remis inculpatului Țurăi Armando Iulian suma de 4.000 euro, sumă care a fost găsită în portbagajul autoturismului ofițerului de poliție, cu prilejul constatării infracțiunii flagrante”, se arată în comunicatul DNA.
Dosarul – în care procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI – a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză. 

 

Un caz asemănător

Un alt poliţist căruia i-a fost prelungită starea de arest preventiv este un ofiţer de la Poliţia Lugoj, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Procurorii DNA spune că în 10 noiembrie, Comisarul-şef Ciurescu Marinică, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor la Poliției Municipiului Lugoj, după audierea martorului denunțător într-un dosar penal, în care acesta din urmă avea calitatea de inculpat, s-a oferit să vicieze activitățile procedurale pe care urma să le desfășoare, în vederea netrimiterii acestuia în judecată. Pentru acest „ajutor” oferit denunțătorului, poliţistul i-a pretins 500 euro, bani ce urmau să îi fie remiși la o dată ulterioară. Astfel, în 25 noiembrie, ofiţerul s-a deplasat la Arad unde, împreună cu denunțătorul, au mers la un restaurant, pentru a discuta în legătură cu situația dosarului și pentru a-şi încasa banii. „Cu această ocazie, inculpatul i-a confirmat denunțătorului sprijin în soluționarea favorabilă a dosarului respectiv, sens în care i-a spus chiar că a întocmit referatul cu propunere de clasare și că are certitudinea că va convinge procurorul de caz să dispună soluția propusă. Pentru a fi mai convingător, inculpatul Ciurescu Marinică Valentin i-a spus denunțătorului că va preda suma de bani primită procurorului de caz”, se arată într-un comunicat al DNA. Ofiţerul de poliţie a primit de la martorul denunțător o cutie ce conținea un sistem audio, în valoare de 1.800 de lei, și a introdus-o în portbagajul mașinii sale, unde a și fost descoperită împreună cu suma de 2.250 de lei, cu ocazia acțiunii de prindere în flagrant.
Dosarul – în care DNA a beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI și din a DGA – a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză. 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis