Un nou scandal la Muzeul de Artă Timişoara

După pierderea unei mari părţi din colecţia Corneliu Baba, după blocarea, chiar de către director, a activităţii laboratorului de restaurare, Muzeul de Artă Timişoara este în mijlocul unui nou scandal. O altercaţie verbală între doi muzeografi, în timpul căreia unul, detaşat de la un alt muzeu, i s-ar fi adresat altuia într-un limbaj suburban, face obiectul unei plângeri depuse la conducerea muzeului. Nu numai că nu s-a încercat aplanarea conflictului, dar înaintea formulării unui răspuns, sesizarea îi parvine – fără explicaţii – celui vizat.

 

Plângerea ajunge, fără explicaţii, la cel vizat

Incidentul dintre cei doi muzeografi, spun angajaţi ai Muzeului de Artă Timişoara, vine pe fondul unei mai vechi situaţii tensionate între corpul de specialitate al muzeului şi conducerea instituţiei, pe care o acuză de lipsă de empatie faţă de problemele profesionale ale angajaţilor şi de lipsă de comunicare. „Instituţia a ajuns practic să lucreze împotriva propriilor angajaţi”, se plâng unii muzeografi, nemulţumiţi şi de faptul că direcţiunea optează, în unele situaţii, să lucreze cu colaboratori externi, deşi are posibilitatea să opteze pentru experţi ai muzeului.

De exemplu, la Comisia de inventariere a Colecţiei de Artă plastică a fost detaşat, printr-o colaborare inter-instituţională, un muzeograf de la Muzeul Banatului, Iusztin Zoltan. Acesta este acuzat de Aura Bălănescu, şi ea muzeografă, dar la Muzeul de Artă, de comportament agresiv şi limbaj vulgar. Aura Bălănescu face, în context, referire la o altercaţie verbală pe care spune că a avut-o cu Iusztin Zoltan luni, 12 noiembrie, episod în urma căruia, a doua zi, a şi sesizat conducerea Muzeului de Artă Timişoara.

În prezenţa tuturor membrilor comisiei, acesta şi-a exprimat nemulţumirea acumulată pe parcursul perioadei de inventariere, cu privire la faptul că el este nevoit să realizeze treaba personalului Muzeului de Artă care, în viziunea sa, nu-şi realizează îndatoririle… În cele din urmă, în mod explicit, acesta şi-a manifestat nemulţumirea faţă de mine, reproşându-mi că el este nevoit să realizeze treaba mea, punându-mi la îndoială faptul că aş fi fost bolnavă în perioada specificată în concediul medical.”

Citeşte şi: Activitatea laboratorului de restaurare al Muzeului de Artă Timişoara, blocată chiar de directorul muzeului

În ziua următoare acestui incident, mai spune Aura Bălănescu, în contextul în care un alt angajat al muzeului, Filip Petcu, restaurator expert, i-a atras atenţia asupra faptului că nu se cade o astfel de ieşire, „acesta a declanşat un adevărat tir verbal la adresa lui şi a mea, spunându-mi: «Ce nu înţelegi, tu eşti retard?» etc. (…) Limbajul folosit de acest muzeograf nu poate fi reprodus în cuvinte din cauza vulgarităţii grosiere, jignirile aduse corpului de specialitate sunt inacceptabile atât ca impact  de la persoană la persoană, cât şi la nivel de diseminare a informaţiei către alte instituţii, ceea ce se înscrie pe linia unei denigrări sitematice a angajaţilor Muzeului de Artă Timişpara.. (…) Prin această sesizare doresc să fac apel la etica profesională a acestei instituţii care, conform Codului etic, trebuie să asigure protecţia angajaţilor împotriva unor astfel de abuzuri realizare de către persoane externe”, mai scrie Aura Bălănescu în sesizarea depusă ieri la secretariatul directorului Muzeului de Artă Timişoara, Victor Neumann.

La rândul său, Iusztin Zoltan spune că se exagerează cu această problemă, că la mijloc este doar o discuţie în contradictoriu şi că „doamna e mai sensibilă”. „Sunt chestiuni banale. Nu am ofensat pe nimeni, nu m-a ofensat nimeni, doar ne-am contrazis”, afirmă Iusztin Zoltan. În privinţa motivului acestei altercaţii verbale, problema, în opinia sa, este că „pe aici (pe la Muzeul de Artă Timişoara – n.r.), unii oameni nu prea vor să muncească.”

 

Incidentul, adus şi în atenţia Consiliului Judeţean

Înaintea unui răspuns din partea conducerii pe subiectul semnalat, sesizarea ajunge la persoana al cărei comportament era vizat în plângere. Şi, după primele indicii, nu oficial. Situaţia devine astfel obiectul unei alte sesizări, de data aceasta trimisă de către Filip Petcu, preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, instituţie în a cărei subordine se află Muzeul de Artă Timişoara.

În plângerea sa, Filip Petcu susţine că, la câteva ore după depunerea sesizării pe adresa directorului Victor Neumann, Aura Bălănescu ar fi surprins doi colegi, membri, şi ei, ai echipei de inventariere, „amuzându-se pe seama acestei sesizări cu caracter confindenţial, citind cu voce tare şi comentând aspecte din documentul care le-a parvenit necuvenit prin încălcarea Codului de conduită al MArT şi CJT, cu atât mai grav cu cât acest documnet nu li se adresa. În acest răstimp şi-a făcut apariţia şi dl Iusztin Zoltan, care a luat numaidecât documentul şi ignorând întrebarea doamnei Aura Bălănescu ce chestiona modul ilegal în care i-a parvenit sesizarea. Colega s-a adresat imediat personalului de la Secretariat, întrebând cum a ajuns acest document la colegi, însă nu a primit niciun fel de explicaţii.”

Citeşte şi: Muzeul de Artă Timişoara a pierdut o parte din Colecţia Corneliu Baba

Filip Petcu susţine că au fost încălcate principiul egalităţii de tratament, corectitudinea, integritatea morală, principiul confidenţialităţii, circuitul documentelor. Acesta cataloghează, drept incalificabil modul în care se desfăşoară activitatea în muzeu, dar şi modul în care CJ Timiş, instituţie tutelară, refuză să accepte realitatea acestor acţiuni care prejudiciază continuu prestigiul pe care ar trebui să-l aibă un muzeu de artă.

Întrebat cum a ajuns sesizarea la el, Iusztin Zoltan a evitat un răspuns clar.

 

Directorul muzeului tace

L-am rugat pe directorul Muzeului de Artă Timişoara, Victor Neumann, printr-un mesaj trimis telefonic, să comunice punctul său de vedere faţă de această situaţie înregistrată în instituţia pe care o conduce şi să răspundă la câteva întrebări:

  1. Cum a ajuns, în aceeaşi zi, această sesizare – care vă era adresată – la domnul Iusztin Zoltan, al cărui comportament făcea obiectul sesizării respective?
  2. De ce aţi recurs la colaborator extern pentru inventarierea Colecţiei de Artă plastică, în condiţiile în care la Muzeul deArtă Timişoara sunt angajaţi evaluatori restaurator care nu au fost acceptaţi în această comisie?
  3. Ce a generat această situaţie tensionată între angajaţi?

Până la publicarea articolului, nu am primit niciun răspuns din partea lui Victor Neumann.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS