Un nou protest al magistraţilor, la Timişoara

Zeci de magistraţi din Timişoara s-au alăturat protestelor organizate în mai multe oraşe din ţară. Aceştia s-au adunat în faţa Palatului Dicasterial pentru a trage un semnal de alarmă faţă de OUG 7/2019 prin care s-au adus controversate modificări al legile justiţiei.

 

Câțiva zeci de magistraţi din Timişoara au protestat azi tăcut în faţa Palatului Dicasterial faţă de OUG nr. 7/2019. Nu au avut de pancarte, ci doar s-au adunat, timp de câteva minute, în faţa Palatului Dicasterial pentru a trage un semnal de alarmă faţă de OUG 7/2019. Mai mulți timișoreni au venit să-i susţină, aplaudându-i.

Săptămâna trecută, la Timişoara a mai fost un protest similar al magistraţilor, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a decis suspendarea activităţii din 25 februarie până la 1 martie. Câteva zile mai târziu, Tribunalul Timiş îi cerea public ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, abrogarea integrală a OUG nr. 7/2019.

Proteste similare au avut loc azi, concomitent, la Bucureşti, Constanţa şi la Cluj. La Cluj, de exemplu, judecătorul Cristi Danileţ spune că acesta este cel mai mare protest din istoria justiției clujene, la el participând 200 de judecători de la Judecătoriile din județ, de la Tribunal și de la Curtea de Apel și procurori, inclusiv de la DIICOT și DNA.Lor li s-au alăturat câțiva avocați și profesori de drept.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis