Un milion de euro, alocați pentru digitalizarea Spitalului CFR Timișoara

Foto: Spitalul CF Timişoara

Spitalul Clinic CF Timișoara anunţă că a fost selectat pe lista unităților sanitare selectate pentru finanțare prin PNRR. Spitalul solicită peste 4,9 milioane de lei pentru achiziționarea de echipamente, hardware, software și aplicații informatice și pentru îmbunătățirea rețelelor de comunicații.

 

Proiectul „Dezvoltarea sistemelor informatice și a infrastructurii digitale din cadrul Spitalului Clinic CF Timișoara” a fost depus în urmă cu aproape şapte luni.

„Trebuie să recunoaștem că rețeaua de internet a spitalului este una veche, subdimensionată, fără posibilitate de extindere și cu o rată de blocare și defectare a echipamentelor foarte crescută. Mai mult, nu ar fi putut fi realizată o integrare a vechilor echipamente cu unele noi, într-un sistem centralizat. Cât privește sistemul de securitate actual, deși este pus la punct, nu e de ultimă generație. Arhiva digitală este inexistentă și avem nevoie de retro digitalizare a documentelor. Acestea sunt doar câteva dintre probleme, atunci când vorbim despre digitalizarea existentă”, declară conf. dr. Stela Iurciuc, managerul Spitalului Clinic CF Timișoara.

Noul sistem care urmează a fi achiziționat va permite realizarea programărilor în sistem digital, o evidență foarte clară a medicamentelor intrate în gestiunea spitalului, dar și pe fiecare secție și pacient, raportări zilnice privind stocurile de medicamente, realizarea fișei electronice a pacientului, păstrarea digitală a istoricului fișelor de consultații și completarea automată a unei rețete conform uneia anterioară pentru bolnavii cronici, ceea ce reduce timpul de așteptare, dar și definirea unor scheme de tratament, spun reprezentanţii Spitalului CF Timişoara. Securitatea digitală a sistemului este și ea avută în vedere pentru protecția împotriva accesului neautorizat.

Stela Iurciuc mai spune că spitalul a depus trei asemenea proiecte. Unul are în vedere reabilitarea, modernizarea și extinderea unor secții din spital, modernizarea laboratoarelor, cel de-al doilea – achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor intraspitalicești (nosocomiale), iar acesta este cel de-al treilea proiect.

 

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email