Un ingredient al condimentului curry contribuie la ştergerea amintirilor negative

TurmericTurmericul, unul dintre ingredientele condimentului curry, ar putea contribui la ştergerea amintirilor negative stocate în creier, potrivit unei cercetări derulate de psihologi de la Universitatea din New York.

 

Potrivit acestui studiu, curcumina, o substanţă prezentă în turmeric, unul dintre ingredientele condimentului curry, contribuie atât la stocarea în creier a noilor stări de teamă cu care se confruntă o persoană, cât şi la ştegerea din memorie a amintirilor negative preexistente, arată Mediafax. Această nouă descoperire ar putea ajuta cercetătorii să realizeze un tratament pentru oamenii care suferă de tulburări psihice.

Psihologii de la The City University of New York au dresat şoareci astfel încât aceştia să devină înspăimântaţi atunci când aud un anumit sunet. După câteva ore, când şoarecii erau puşi să asculte acelaşi sunet care-i înspăimânta, cei care primeau mâncarea pe care o consumau în mod obişnuit „îngheţau” de frică. Ceilalţi, care au primit o dietă care includea în compoziţia sa curcumină, nu se manifestau aşa, fapt care ar putea sugera că amintirile lor negative (teama provocată de sunet – n.r.) au fost date uitării. „Lucrurile descoperite sugerează că oamenii care suferă de tulburarea de stres posttraumatic şi de alte tulburări psihice, care au amintiri înfricoşătoare, pot avea beneficii substanţiale de pe urma unei alimentaţii care include curcumină”, explică profesorul Glenn Schafe, cel care a condus această cercetare.

Amintirile se formează la nivelul creierului sub forma unor noi conexiuni între neuroni. Acestea sunt iniţial fragile, însă în mod treptat ele se stabilizează în creier, întregul proces fiind cunoscut sub denumirea de „consolidare”. Potrivit specialiştilor, amintirile negative nu pot fi şterse din creier până în prezent, însă cu ajutorul dietei pe bază de curcumină se pare că s-ar putea ajunge la acest efect.

Curcumina este cunoscută şi pentru proprietăţile sale antiinflamatorii, care ar putea sta şi la baza proprietăţilor sale de a şterge amintirile negative, a mai spus profesorul Glenn Schafe.

El a precizat că aceste procese inflamatorii sunt implicate într-o gamă largă de boli, de la alergii până la boli cardiovasculare şi până la Alzheimer: „Inflamaţia este, de asemenea, implicată în boli psihice, precum depresia, anxietatea şi tulburarea de stres posttraumatic. Unele dintre aceste procese inflamatorii au fost de asemenea implicate în formarea memoriei, astfel că toate elementele se potrivesc”.

Pe de altă parte, potrivit unor studii anterioare, curcumina este un puternic antioxidant, fiind folositoare în prevenirea unor boli precum cancerul. Acelaşi ingredient din curry poate fi util şi în prevenirea bolilor de inimă şi artritei, dar are şi efect antidepresiv.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro