Un grup de timişoreni a cerut demisia premierului Victor Ponta

„Ne-am trezit în fața unui regim, într-o coabitare și o liniște în care parcă vezi cum se prăbușește țara”, spun aceştia

Protest anti-Ponta Timisoara Foto AdevaraulParticipare puțin numeroasă a timișorenilor, duminică, 3 mai, la protestele care au avut loc la nivel național pentru demiterea premierului Victor Ponta. Printre motivele de nemulțumire invocate de inițiatorii apelului s-au numărat atitudinea discreționară manifestată de acesta în raport cu legea și cu instituțiile statului, atacurile deliberate la adresa libertății presei și a justiției, erijarea în apărător al corupților, utilizarea abuzivă a ordonanțelor de urgență în apărarea unor interese proprii, inclusiv în situația menită să îl dezincrimineze în fața acuzațiilor de plagiat, dar și proasta organizare a votului din străinătate și nesocotirea dreptului la vot al românilor din diaspora.

 

Motivele de integritate și nesocotirea independenței instituțiilor statului, printre motivele de demisie invocate

Desfășurat duminică după-amiaza, în fața Prefecturii Timiș, simultan cu manifestări similare ce au avut loc în mai multe mari orașe ale țării, protestul de la Timișoara a reunit doar câteva zeci de persoane. Mesajele afișate de participanți au fost „Jos Guvernul!”, „Pleacă acasă, Ponta! Este timpul!”, „Vrem justiție și presă liberă!”. Printre protestatari s-a numărat și o persoană care a adresat public, în mod repetat, întrebarea „De ce Proclamația de la Timișoara nu a fost respectată până acum?” și o altă persoană care, exprimându-și nemulțumirea față de situația actuală din România, a menționat: „N-am treabă cu Ponta, n-am treabă cu nimeni, tot sistemu-i corupt!

Organizat în urma unui apel lansat pe o pagină de Facebook care îi îndemna pe români să iasă în stradă pentru a solicita demisia premierului Victor Ponta, la trei ani de la preluarea guvernării, în mai 2012, protestul a fost inițiat de un grup de persoane printre care s-a numărat și Beniamin Lup, unul dintre organizatorii mișcărilor de protest ce au avut loc, în octombrie și noiembrie 2014, în Piața Operei din Timișoara, în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale.

În pofida faptului că, potrivit informațiilor oferite de acesta, organizatorii au invitat să ia parte la protest reprezentanți ai autorităților publice de la nivel local și județean și parlamentari, nicio oficialitate din Timiș nu a fost prezentă la protestul în cadrul căruia au fost evocate public o serie de nemulțumiri ale cetățenilor, acumulate în cei trei ani de la instalarea primului cabinet condus de premierul social-democrat Victor Ponta.

Pe fondul mobilizării puțin numeroase, doi dintre organizatori au fost cei care și-au asumat enunțarea, în mod public, a motivelor pentru care solicită demisia premierului Victor Ponta. Organizatorii au dat citire și textului unei scrisori adresate premierului României, pe care au anunțat că o vor depune, la începutul acestei săptămâni, la Prefectura Timiș.

Printre motivele invocate în favoarea solicitării de demitere, semnatarul scrisorii deschise, Beniamin Lup, a menționat, în cuprinsul scrisorii, următoarele:

Pentru nesocotirea, batjocorirea repetată și implicarea pe față în activitatea instituțiilor statului, pentru că faceți paravan de protecție în jurul corupților și pentru aroganța cu care vă erijați fățiș în apărătorul baronilor locali, vă cerem demisia!

Pentru minciunile legate de creșterea economică, pentru taxele introduse pe furiș, pentru ordonanțele de urgență date în miez de noapte în folosul prietenilor dumneavoastră corupți, vă cerem demisia!

Pentru respingerea oricărei inițiative legate de copiii instituționalizați, pentru nesocotirea apelurilor Societății Civile, pentru distrugerea României, vă cerem demisia!

Pentru plagiatul pe care l-ați recunoscut, pentru titlurile academice și profesionale pe care le-ați obținut și menținut prin furt, minciună, necinste și șantaj, pentru că ați batjocorit prin faptele dumneavoastră un sistem de învățământ respectat de secole, vă cerem demisia!

Pentru desființarea unor Comisii academice pentru a vă apăra faptele de natură penală, pentru lansarea în spațiul public a unor jigniri față de oameni de cultură și membri ai Societății Civile care v-au pus întrebări, vă cerem demisia!”

De asemenea, printre motivele pentru care organizatorii au solicitat demisia premierului, au mai fost enumerate și problemele de integritate ale acestuia, cheltuirea discreționară a banilor publici, raportările eronate care evocă realizarea a sute de kilometri de autostradă ce nu se regăsesc în realitate, împiedicarea votului românilor din diaspora și absența unor consecințe legale pentru această situație, dar și deficiențele majore de organizare ale sistemelor de educație și de sănătate, din pricina cărora, potrivit celor enunțate de inițiatorii protestului, copiii termină anul școlar fără a avea manuale pe bănci, pensionarii nu își pot cumpăra medicamente, iar mamele nu pot cumpăra laptele praf necesar copiilor „fiindcă refuzați majorarea alocațiilor, însă măriți salariile și pensiile securiștilor și torționarilor comuniști”.

„Cred că un număr mic de oameni poate produce o schimbare mare”

Beniamin Lup protestatar anti-Ponta Foto Ligia HutuChestionat, la finalul protestului, despre participarea în număr foarte mic a timișorenilor, Beniamin Lup a apreciat că schimbarea de care are nevoie societatea românească poate pleca și de la mobilizarea inițială a unui grup restrâns de persoane: „Sunt mirat de numărul mic de timișoreni care au participat, dar sunt încurajat să văd că s-a răspuns totuși apelului. Eu cred că un număr mic de oameni poate produce o schimbare mare. Sunt surprins că nu văd membri ai partidelor politice. Am contactat diferiți parlamentari și nu a răspuns niciunul”.

Beniamin Lup anunţă că urmează să depună la Prefectură și la Consiliul Județean Timiş această scrisoare deschisă adresată premierului, la fel procedând şi protestatarii din București, Constanța, Cluj. „Până acum, nicio solicitare personală pe care i-am adresat-o nu a avut parte de un răspuns”, a declarat Beniamin Lup. Acesta a adăugat și că mișcările de protest vor continua și că, în cazul în care se va ajunge la o mobilizare generală, ar exista șansa organizării de alegeri anticipate.

„Punctul meu de vedere este că USL nu s-a destrămat niciodată”

Violeta T protestatara anti-Ponta Foto Ligia HutuÎntrebată asupra motivelor care i-au determinat prezența în stradă la protestul de duminică, dar și asupra opiniei legate de cauzele care au generat o mobilizare atât de puțin numeroasă a timișorenilor, una dintre persoanele prezente la protest, Violeta T., a apreciat că atitudinea de resemnare pe care românii o manifestă, în general, ar putea fi expresia unei trăsături de caracter care îi îndeamnă pe aceștia, cu precădere, la inacțiune: „Părerea mea este că e un defect genetic al poporului român, pe care îl purtăm în ADN”. Violeta T. a opinat că, pe acest fond, guvernanții profită de incultura politică și de incultura generală, dar și de comoditatea și de ceea ce a desemnat a fi melancolia structurală a poporului român: „Românii sunt un popor melancolic, care preferă să primească, să li se dea, să facă altcineva pentru ei și lucrurile să se întâmple. Își spun prea des: «Lasă, că Dumnezeu rezolvă», «Asta e soarta noastră», fără să facă ceva. Cred că este expresia unui cod genetic. Occidentul nu cred că a înțeles Estul. Eu cred că ei au crezut, după '89, că noi suntem ahtiați de libertate, de absolut toate lipsurile care au fost, și ne-au deschis ușile, pe nemerit și pe nepregătite, aderării la NATO, UE, sperând că ne vom adapta din mers. Ori nu”.

Potrivit Violetei T., un alt factor care ar determina lipsa de reacție civică a poporului român derivă din absența unei riguroase educații cetățenești, agravată de eforturile concertate ale reprezentanților vechilor structuri de a demobiliza masele și de a le păstra în sărăcie și ignoranță, pentru ca acestea să devină cât mai lesne manipulabile: „Structurile vechi nu au murit și au lucrat. În loc să facă o minimă educație politică, despre ce înseamnă libertatea, democrația, s-a lucrat la imbecilizarea poporului. De aicea, cred, vine incompatibilitatea și chiar neînțelegerea Occidentului față de noi”.

Femeia și-a exprimat dezamăgirea pentru lipsa de interes și de implicare manifestată de tânăra generație: „Eu, ca pensionară, sincer doresc o altă Românie. Nu știu dacă o mai prind. De când am avut cravată de pionier la gât, tot la un viitor mai bun am sperat. N-a mai venit viitorul ăla… Mi-e milă de tinerii care se formează acum. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care au plecat, acum câțiva ani, copiii mei. Ei au considerat că nu mai au timp și răbdare ca și copiii lor să se formeze aici. Mă doare, însă, sufletul de indolența, de melancolia, de incultura, de comoditatea tinerilor. Aș vrea să le spun cât mai multor români să își găsească direcția. Eu știu ce vreau, aș vrea mai mulți să știe ce vor. Îmi pare rău, am văzut venind încoace tinerii la Mall, la mai știu eu unde… Iar aici sunt doar câțiva. Au fost mai mulți la Onțanu, în București, la mici, s-au bătut acolo, parcă erau babuini. Îmi pare rău să văd asta. Cine să vină să facă? Cine să lupte pentru tine? Dumnezeu ne-a dat rațiune, ne-a dat liberul arbitru, noi trebuie să facem, nu face nimeni pentru noi, tu trebuie să faci!”.

Referindu-se la situația din plan intern, apreciază că asistăm la un moment în care speranțele investite în schimbare, în noiembrie 2014, de către români, par a se nărui, sub povara unei tăceri apăsătoare:

Guvernul Ponta, de trei ani de zile, a dărâmat tot ce a fost bun, tot ce s-a construit. Am sperat, în noiembrie, că alegerea mea, domnul Iohannis – nu l-am ales cu toată forța mea, dar am sperat, eu, ca și copiii mei din străinătate, care au făcut kilometri ca să îl voteze – va aduce ceva mai bun. Și acum ne-am trezit în fața unui regim, într-o coabitare și o liniște în care parcă vezi cum se prăbușește țara. Este o înțelegere totală. Punctul meu de vedere este că acel USL nu s-a destrămat. USL nu s-a destrămat niciodată, a fost doar așa, pentru a fura ochii oamenilor. Dar el a a trăit bine mersi. USL-ul, de fapt, este alianța Grivco, sunt convinsă, care și-a desemnat prim-ministrul și apoi l-a pus președinte”.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis