Un grup de absolvenţi de Arte Plastice Timişoara acuză metode neacademice de evaluare, la această facultate

Simona Regea Sirli Foto Cristina DajuO absolventă a Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara, Simona Regea Şirli (foto), ne-a trimis la redacţie un comunicat prin care atrage atenţia asupra „metodelor neacademice de evaluare a studenţilor”. Redăm mai jps comunicatul, co-semnat de alţi absolvenţi.

 

„Acum trei ani, în toamna anului 2013, m-am înscris la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara. Cu nespusă satisfacţie am întâlnit un colectiv minunat privind colegii de atelier şi cadrele didactice. Cei trei ani minunaţi s-au desfăşurat în condiţii optime privind mediul artistic-educaţional având un îndrumător de grupă, domnul lector universitar dr. Dan Toma, implicat în activităţi didactice diverse. Putem enumera două vizite la muzee din Budapesta, sesiuni de pictură în parcurile Timişoarei, expoziţii locale la galeriile de artă Timişorene, o acţiune caritabilă pentru ajutorarea victimelor «Colectiv» etc.

În vara acestui an, cu ocazia susţinerii lucrărilor de licenţă, toată «poezia» acestei minunate perioade se năruie în faţa unei comisii de licenţă devenite subtil ostilă anumitor candidaţi. Chiar dacă pictură este parte a unui proces ce se compune din ştiinţe exacte, pentru cei defavorizaţi şi nu numai, diferenţa calităţii lucrărilor de licenţă susţinute este categorică. Atitudinea membrilor comisiei  fiind părtinitoare prin întrebări, gesturi şi comportament diferenţiat în funcţie de coordonatorii de lucrări ai candidaţilor. Nu am înţeles de ce actul academic poate fi influenţat de empatia creată între candidat-coordonator, fiind neglijat aspectul artistic şi viitoarea cariera a candidaţilor.

Au fost făcute contestaţii în faţa Facultăţii de Arte şi Design Timişoara, astfel patru absolvenţi (Adrian Florin Pop, Bianca Desort, Cristian Radu Tanta şi Noemi Romaniuc) au contestat notele examenului, şi şase absolvenţi (Noemi Romaniuc, Bianca Desort, Cristian Radu Tanta, Adrian Florin Pop,Simona Regea-Şirli, Mihaela Meral Ahmed) au solicitat comisia de etică a Facultăţii, comisie întrunită pe data de 21 iulie 2016. Pentru contestaţia privind notele de la examen, comisia a răspuns defavorabil, notele rămânând aceleaşi. Comisia de etică încă nu a dat publicităţii rezultatele interviurilor.

Pentru susţinerea a ceea ce afirm enumăr notele din timpul anilor de studiu şi notele luate la examenul de licenţă: Simona Regea-Şirli: 9,20 media din timpul anilor de studiu şi 7,33 media de la licenţă, Bianca Desort : 8,84 şi 6,00, Adrian Florin Pop : 9,16 şi 7,33, iar Noemi Romaniuc : 8,74 şi 7,83.

Aşteptăm cu interes rezultatele Comisiei de etică.”

Alături de Simona Regea Şirli, mai semnează comunicatul Bianca Desort, Noemi Romaniuc şi Adrian Florin Pop.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis