Un film cu premiera mondială la Cannes, în 2017, în proiecţie la Timişoara

Filmul Atelierul, lansat anul trecut la Cannes, va putea fi văzut și la Timișoara, într-o proiecție unică.

 

Atelierul, cel de-al optulea lungmetraj al regizorului francez, Laurent Cantet, care a avut premiera mondială la Cannes 2017, în secţiunea Un Certain Regard, poate fi vizionat într-o singură proiecție, la Timișoara, pe când în țară va rula în cinematografe începând cu 9 martie.

Proiecţia la Timişoara va avea loc miercuri, 7 martie, de la ora 19, la Teatrul Merlin, evenimentul fiind organizat de Asociația Pelicula Culturală, în cadrul proiecției din seria Filmelor de nota 10.

Acțiunea se petrece în localitatea La Ciotat, din sudul Franței, în vara anului 2016. Antoine, interpretat de Matthieu Lucci, acceptă să urmeze un atelier de scris la care au fost selectați câțiva tineri, pentru a scrie un roman de suspans cu ajutorul Oliviei (Marïna Fois), o scriitoare celebră. Subiectul romanului ar trebui să includă trecutul industrial al orașului şi șantierul naval închis de peste 25 de ani. Indiferent la acestea şi preocupat de problemele actuale, Antoine intră rapid în conflict cu restul grupului, inclusiv cu Olivia.

 

“Am decis să mă concentrez pe felul în care pot trăi tinerii în societatea de azi, fără perspective, într-o societate care nu îi ia în considerare, iar ei nu o iau în serios. (…) Cred că este important să ascultăm ce au tinerii de spus, să încercăm să nu îi privim de sus, să încercăm să le împărtăşim lucruri şi să acceptăm că felul lor de a gândi lumea, care este desigur diferit de al meu, este şi el important”, spune regizorul Laurent Cantet, într-un interviu acordat news.ro.

Biletele, al căror cost este de 10 lei, pot fi achiziționate la intrare în sala Teatrului Merlin, înainte de film.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis