Un deputat „denunţă” tatonările pentru explorare de gaze de şist în zona de vest a Timişului

„Nu e cazul ca Timişul se să transforme într-o exploatare minieră”

Exploatare gaze de sistUniunea Bulgară din Banat susţine că în vestul judeţului se fac noi tatonări cu privire la explorarea de gaze de şist, fără ca oamenilor să li se explice clar ce se intenţionează să se realizeze. Prin vocea deputatului timişean Niculae Mircovici, Uniunea Bulgarilor afirmă că se opune transformării Timişului într-o exploataţie minieră. Opiniile sunt, însă, împărţite.

 

Prospecţiuni înainte de explorare

Într-o poziţie publică, exprimată la începutul săptămânii, deputatul timişean Niculae Mircovici, secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Uniunii Bulgare din Banat România, a ţinut să spună, referitor la atitudinea şi interesele unor “oameni de bine” care în această perioadă vizitează localităţi din zona de vest a judeţului (Beba Veche, Cherestur, Cheglevici, Dudeştii Vechi), că se opune „categoric oricăror demersuri menite să transforme judeţul nostru într-o zonă poluată care să satisfacă interesele de câştig ale unor oameni care nu au nici o legătură cu Banatul”.

„Mi s-a spus că în unele cazuri oamenii sunt minţiţi că în alte localităţi există un acord din partea localnicilor şi a autorităţilor, deşi nu este aşa”, ne-a declarat deputatul timişean. Acesta mai spune că reglementările legale în exploatarea petrolului şi minelor nu cuprind dreptul de încălcare a proprietăţii pentru explorarea sau exploatarea gazelor de şist, şi în acest context, regretă decizia Tribunalului judeţului Vaslui, care a admis această posibilitate.

„Nu vrem transformarea Timişului într-o exploataţie minieră

Niculaie Mircovici deputat (2)Niculae Mircovici mai spune că Timişul este un judeţ care îşi onorează cu vârf şi îndesat obligaţiile şi contribuţiile la produsul intern brut şi bugetul statului prin activităţi industriale, agricole şi de servicii, fără a fi necesară transformarea lui într-o exploataţie minieră cu efecte de mediu cel puţin  neclare dacă nu nocive cu siguranţă. „Întrucât în procesul legislativ se află o iniţiativă legislativă privind interzicerea gazelor de şist, informez opinia publică că în sesiunea încheiată în iunie 2014, Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale a hotărât prin vot susţinerea acestui proiect de lege şi protejarea teritoriului naţional de

efectele contrare intereselor de mediu ale exploatării gazelor de şist”, susţine Niculae Mircovici.

Acesta mai spune că a discutat în grupul minorităţilor proiectul Roşia Montană, cu care el, personal, nu a fost de acord, şi problema acestor exploatări de gaze de şist. „Atâta timp câte ele nu sunt reglementate de lege în mod clar, explorările şi exploatările pot avea efecte dintre cele mai grave. Legea petrolului reglementează doar exploatările de petrol şi gaze naturale. Nu este posibil ca oamenilor să li se încalce dreptul de proprietate pentru acest prospecţiuni care nici măcar nu sunt reglementate în mod expres de lege. La fel cum în Prahova miroase a petrol, şi sunt multe zone afectate de poluare cu reziduuri petroliere, şi la fel cum la Petroşani există acea poluare cu praf de cărbune, deşi exploatarea se face la 1.000 de metri, nu cred că e cazul ca şi în Timiş să ajungem la exploatări extrem de poluante de acest gen”, ne-a mai declarat parlamentarul timişean.

Expert în politici de energie: „Sunt pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist, dar nu la orice cost şi nu cu orice risc”

Ana Otilia Nutu 22În ultimii ani gazele de şist au împărţit societatea în două tabere. Susţinătorii lor spun că acestea ar reprezenta una dintre puţinele variante de independenţă energetică, raportate şi la situaţia tot mai încordată cu Rusia, stat de care depind energetic destul de multe state europene. Asta, în timp ce oponenţii spun însă că avantajele sunt eclipsate de poluarea generată de acest tip de exploatare.

Ana Otilia Nuţu, expert în politici de energie în cadrul Expert Forum, spune, într-un interviu acordat TIMPOLIS,  că este pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist, dar nu la orice cost şi nu cu orice risc. „Riscul cel mare e reprezentat nu atât de faptul că nu ar exista reglementări bune, ci că sunt reglementatori vulnerabili, care ar putea ceda în faţa corupţiei. Aceasta este o îngrijorare absolut legitimă din partea publicului român. La fel, trebuie să te gândeşti foarte bine cum faci ca şi comunitatea locală să beneficieze de acest lucru. Comunitatea locală, care este cea mai afectată de explorare sau, mai târziu, de exploatare, nu câştigă deocamdată mai nimic, pentru că toate redevenţele se duc la bugetul de stat”, explică Ana Otilia Nuţu.

image_pdfimage_print

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro