Începe în curând numărătoarea inversă pentru intrarea în cursa prezidenţialelor. Avem un PSD hotărât să meargă cu un candidat propriu. Avem patru partide de dreapta care nu reuşesc să închege o construcţie solidă şi să trimită în competiţie un singur candidat, pentru că unul dintre ele, PDL, are vanităţi gonflate, calcule individuale mărunte şi o constantă mai nou poziţionare anti-Băsescu. Şi mai avem un PNL în derivă. Sunt voci care spun că există posibilitatea unei alianţe cu PDL, alături de care să dea un candidat la preşedinţie. Situaţie în care zarurile sunt ca şi aruncate. În favoarea PSD.

De câteva zile, circulă o informaţie – neconfir­mată, dar nici dezminţită oficial – că între o aripă a PNL şi vârful PDL se negociază pentru o col­a­borare care vizează preziden­ţia­lele, unde să se meargă cu un candidat comun. Sorin Frunză­verde, vicepreşedinte al PNL, este dat ca omul care lucrează la această construcţie. În iulie, acelaşi politician vorbea despre o unificare a dreptei în jurul PNL, care să includă PDL. Propunere pe care democrat-liberalii au refuzat-o atunci, oficial. S-ar putea ca acum să nu fi fost lansată întâmplător în media această informaţie, dacă o raportăm la câteva momente din proximi­tatea temporală a ultimelor două luni.

1. Vizita intempestivă a lui Traian Băsescu în cortul PDL, la Ţebea, la jumătatea lui septembrie – care a succedat invitaţia otrăvită lansată de PSD, la un „dialog constructiv“ –, vizită ce părea făcută nu pentru a-l convinge pe Vasile Bla­ga ori staff-ul democrat-liberal să nu facă un pas spre o alianţă cu social-democraţii, ci pentru a sădi în PSD un sâmbure de neîncredere. Era pre­vizibil că Victor Ponta nu risca o alianţă guverna­mentală cu partidul a cărui conducere a fost sur­prinsă de presă întâlnindu-se, neoficial şi departe de Bucureşti, cu „duşmanul de clasă“. Întâm­plă­tor sau nu, la două zile după aceea, cei doi copre­şedinţi ai USL se împăcau. Altfel spus, vizita de la Ţebea pare să fi fost gândită ca o ţinere în şah a PDL, pentru a evita un şah mat dat întregii drep­te, în 2014. Pentru dreapta, fusese o victorie de etapă.

2. A urmat telefonul dat, la începutul lui octombrie, de Vasile Blaga lui Traian Bă­sescu, pentru a-l întreba „Ce facem cu dreap­ta?“. „Părerea mea este că unificarea trebuie fă­cută înainte de europarlamentare (…) pentru a se obţine un rezultat apropiat de cel al PSD.(…) Am spus, dacă nu se poate, MP şi FC ar trebui să facă o fuziune până atunci“, declara d-l Băsescu.

3. La mijlocul lui octombrie, urma celebra deja întâlnire, la un restaurant, între Tra­ian Băsescu şi două vârfuri ale PDL, ambele anti-Blaga, Elena Udrea şi Emil Boc.

4. Se deduce că, după acea întâlnire, unificarea dreptei cu PDL în cadru era idee pierdută. La câteva zile după aceea, la sfâr­şitul săptămânii trecute, era anunţată fuziunea dintre FC şi PMP, care implică listă comună la euro­parlamentare şi candidat comun la preziden­ţiale, în persoana lui M.R. Ungureanu. S-ar putea să mai existe speranţa ca PDL să li se alăture celorlalţi actori ai dreptei, măcar după europar­lamentare.

5. În acest timp, PSD îşi formase la Senat majoritatea, după migrarea unor parla­mentari PP-DD. În privinţa Camerei Deputaţilor e, probabil, chestiune de zile. Deci, s-ar putea lipsi oricând de jumătatea liberală a USL.

În acest context, întâmplător sau nu, a fost aruncată în presă ideea noii alianţe de dreapta, între PNL şi PDL. Dacă intenţia lui Sorin Frunzăverde este reală – şi nu e fumigenă lansată doar pentru a bulversa spiritele –, e ciudată. De ce şi-ar dori o alianţă cu un partid care „nu mai are nimic de-a face cu valorile de dreapta“, cum îl cataloga în momentul în care a demisionat, în martie 2012? Planul invocat atunci, construcţia dreptei, nu a fost susţinut de expli­caţii coerente – adică, pleca din PDL, partid de dreapta, şi intra în într-un PNL cu o identitate de dreapta anihilată de PSD? Să fi avut plecarea din PDL legătură cu faptul că invocata ascultare a convor­birilor telefonice îl expunea la un pericol în faţa căruia, rămânând pe loc, nimeni nu-i mai putea garanta liniştea? Dacă acesta e răspunsul, e posibil ca acum să întrevadă un pericol similar, care va succeda unei posibile ieşiri de la guver­nare. Poate fi, însă, doar o încercare de a-i netezi PSD-ului drumul electoral, în 2014, blocând orice mişcare are simpatii pentru Traian Băsescu.

Dacă PDL nu va trece peste vanităţi, mici calcule individuale şi poziţionarea anti-Băsescu, şi asta înainte de europarlamentare, nu după, dacă, mai mult, va intra în concubinaj politic cu PNL via Sorin Frunzăverde şi ar susţine cu liberalii un candidat comun, în al doilea tur al pre­zidenţialelor – pentru că aici se va ajunge, nu e greu de dedus –, fragmentarea dreptei îşi va face simţite efectele: cale liberă spre Cotroceni pentru PSD. Şi vom avea PSD la Preşedinţie, PSD în Guvern, PSD la Parlament. Adică, ne întoarcem la anii „de aur“ 2000-2004, ai partidului-stat.