Un apel la decență

Melania-CInceaChiar și după funeraliile Reginei Ana, în spațiul public și, mai ales, pe rețelele de socializare au continuat să curgă nu doar valuri de neadevăruri la adresa regilor României și, implicit, a istoriei noastre, ci și valuri de ură: remarci vulgare, grobiene sau chiar regrete că regimul comunist a lăsat în viață reprezentanții familiei regale. Se impune un apel la decență.

 

O astfel atitudine denotă lipsă de civilizație și contravine moralei creștine; funeraliile nu sunt momentul potrivit pentru atacuri furibunde la adresa celui plecat sau a familiei sale. Și nu e nici momentul pentru a contrazice în termeni vehemenți și, mai rău, cu minciuni sau adevăruri trunchiate de către propaganda comunistă, istoria din care Regina Ana și familia regală fac parte și pe care au scris-o. Acestea sunt aspecte care se dezbat cu alte ocazii, iar bunul-simț ne-ar obliga să lăsăm istoricii să o facă.

Acestor comentarii, multe, impregnate de ură, le pot fi găsite explicații, nu și scuze:

Ar putea fi preferința pentru sistemul republican și respingerea, indiferent de argument, a ideii de monarhie; e dreptul fiecăruia să aibă opțiuni pentru forma de guvernământ.

Ar putea fi, în cazul unor monarhiști, dezacordul față de intrarea în familia regală a lui Radu Duda, un personaj controversat, ajuns în prim-plan, alături Principesa Margareta, odată cu retragerea Regelui Mihai.

Ar putea fi, la alții, necunoașterea istoriei sau raportarea la o istorie falsificată, denaturată, pe care au învățat-o cândva. S-ar putea spune că nu e vina lor, că au fost victime ale propagandei comuniste și neo-comuniste. Sunt, totuși, mai mult de 25 de ani de când au la dispozție și alte volume de istorie, cu alte informații decât cele cu care au fost îndictrinați prin manualele care le-au fost impuse de sistemul de învățământ.

Ar putea fi, în cazul altora, perpetuarea cu bună-știință a minciunilor lansate de regimul comunist, iar rețelele de socializare sunt un mediu prielnic și pentru propagandă deșănțată. Acestea sunt ușor recognoscibile prin faptul că duhnesc a naționalism-comunism.

Ar putea fi efectul inoculării urii la adresa familiei regale, operă a propagandei la care au recurs și regimul comunist și cel neo-comunist instalat în decembrie 1989; unul făcând apel la ea pentru ștergerea memoriei românilor, altul, pentru denigrarea familiei regale. „Propaganda prin istorie se dovedește a fi mijlocul cel mai eficient de îndoctrinare și manipulare. (…) Istoria, odată cu proclamarea Republicii Populare Române, a fost complet întoarsă pe dos față de ceea ce fusese înainte. (…) Față de regi s-a practicat, firește, denigrarea, însă, am spune, cu oarecare măsură, fiindcă există o strategie și mai eficientă: uitarea, eliminarea din memoria colectivă. În manualele de istorie din perioada comunistă, abia de li se întâlnește numele – și atunci, cu o caracterizare «amabilă», precum în istoria lui Roller: «Carol I, călău al poporului muncitor”, scrie istoricul Lucian Boia, în volumul Suveranii României. Monarhia, o soluție, apărut la Editura Humanitas.

După acel moment, noul regim – de fapt, tot vechiul, ajuns, din eșaloanele doi-trei ale fostei nomenclaturi, în primul rând al puterii „democratice”  – nu numai că și-a menținut adversitatea față de monarhie, dar și-a exprimat-o public, șicanând familia regală și umilind-o. Era și o măsură de precauție față de o posibilă preferință a românilor pentru revenirea monarhiei; să nu uităm că unul dintre sloganurile PNȚ din zorii anilor 90 era „Monarhia salvează România!”. „Când, spre sfârșitul anului 1990, regele a încercat să revină în țară, a fost urmărit ca un rău-făcător pe autostrada București-Pitești și obligat să facă cale întoarsă. Era tratat ca un străin, având interdicție de a pune piciorul pe pământul României. Experimentul, încercat doi ani mai târziu, cu prilejul sărbătorilor de Paște din 1992, de a-l lăsa să petreacă o săptămână în România, n-a fost deloc de natură să dreagă lucrurile; prezența sa la București a adunat o mulțime incredibilă de oameni, transformându-se într-un neașteptat triumf; s-a putut crede un moment că restaurarea monarhiei e aproape. În consecință, cu prima ocazie, regele a fost «reîntors», de data aceasta nici măcar de pe șosea, ci, mai eficient, de la aeroport”, scrie tot Lucian Boia.

Locul monarhiei în istoria românilor, plusurile și minusurile acesteia sau ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie – pe care nu a adus-o momentan nimeni în discuție – sunt aspecte ce pot fi dezbătute cu alte ocazii, nu la moartea unui om, iar bunul-simț ne-ar obliga să lăsăm istoricii să o facăm, aducând argumentele pro și contra.

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS