Un an parlamentar plin, pentru Cornel Sămărtinean

15 luări de cuvânt în Parlament, 11 declaraţii politice, 22 de propuneri legislative iniţiate şi 102 întrebări şi interpelări adresate în plenul Parlamentului. Acesta a fost, în cifre, primul an din actualul mandat al parlamentarului PMP Cornel Sămărtinean.

 

În primul an al mandatului legislativ 2016 – 2020, deputatul PMP de Timiş Cornel Sămărtinean, aflat la cel de-al doilea mandat parlamentar, a avut 15 luări de cuvânt, în tot atâtea şedinţe, a susţinut 11 declaraţii politice, a iniţiat 22 de propuneri legislative, dintre care una a fost promulgată ca lege, a adresat 102 întrebări şi interpelări şi a semnat două moţiuni de cenzură împotriva Guvernului.

Propunerea promulgată a fost Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, care a devenit Legea 28/2018. În privinţa celorlalte propuneri legislative, cea mai mare parte dintre ele, adică nouă, se află la comisii, şapte sunt la Senat, în cazul a două dintre ele a fost depus raportul, una se află pe ordinea de zi, o alta este la faza de solicitare a avizului, iar o alta a fost înregistrată. Propunerile legislative iniţiate de Cornel Sămărtinean au vizat modificarea mai multor legi privind, de exemplu, organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, audiovizualul, modificarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor şi a Regulamentului Camerei Deputaţilor, educaţia naţională, sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, taxele judiciare de timbru, modificarea Codului de Procedură Civilă, a Codului Muncii, circulaţia pe drumurile publice, protejarea agriculturii şi a zootehniei, asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, a alunecărilor de teren şi a inundaţiilor, reforma în Sănătate sau completarea legii privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.

În privinţa întrebărilor şi a interpelărilor, o parte, adică 12, au vizat probleme cu care se confruntă Timişul sau Timişoara, dar cele mai multe s-au referit la probleme naţionale. Tematica a fost şi aici diversă, de la sesizarea lipsei finanţării pentru o serie de obiective de mare interes local din Timişoara şi din Timiş, la sprijinirea temporară a producătorilor de fructe şi legume, la îmbunătăţirea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, la probleme din infrastructură feroviară din România, situaţia dezastruoasă a trecerilor la nivel cu calea ferată, lipsa cabinetelor de asistenţă psiho-pedagogică în şcoli, lipsa sistemelor de irigaţii din agricultură, criza medicamentelor oncologice, acordarea de burse pentru olimpici, criza vaccinurilor antirujeolice, toxicitatea terenurilor pe care s-au aflat în trecut fabrici în care au avut loc activităţi din industria chimică, programul naţional de protecţie socială „Bani pentru liceu”, dezvoltarea învăţământului profesional dual, sprijinul financiar acordat producătorilor din sectorul fructelor şi legumelor sau criza donatorilor de sânge.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro