„Ulysses, 732” i-a adus lui Mircea Mihăieş un nou premiu

Mircea Mihăieş a primit un nou premiu pentru „Ulysses, 732. Romanul romanului”.

 

Ulysses, 732. Romanul romanului, al lui Mircea Mihăieş, un mpresionant volum de critică și exegeză literară, în care este analizată capodopera lui James Joyce, Ulysses, a primit, ieri, Premiul Special al juriului Uniunii Scriitorilor din România. 

Le mulțumesc membrilor juriului, eminenți intelectuali pe care-i admir. Sper să nu-i dezamăgesc nici în viitor, când mi-am propus să scriu și cărţi mai subțiri…”, a scris Mircea Mihăieş pe o reţea de socializare.

Citeşte şi: Mircea Mihăieş: „Dacă, după ce-mi va lectura cartea, un singur cititor va fi interesat de «Ulysses», mi-am atins scopul”

În decembrie 2016, volumul Ulysses, 732. Romanul romanului, apărut la la Editura Polirom, a fost desemnat de către revista România Literară drept „Cartea anului 2016”. Nominalizarea a fost făcută de Uniunea Scriitorilor din România, la câteva zile după ce Mircea Mihăieș lansase romanul la Timișoara.

Şi tot anul trecut, în toamnă, pentru acelaşi volum, Mircea Mihăieş a fost desemnat „Scriitorul anului 2016”.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis