Trei persoane, rănite după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit pe autostrada Timişoara – Lugoj

Trei persoane au fost rănite, în această dimineaţă, după ce un microbuz, în care se aflau nouă cetăţeni bulgari, şi un autoturism s-au ciocnit pe autostrada A1 Timişoara – Lugoj.

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiș anunţă că a fost solicitat, în această dimineaţă, să intervină la un accident rutier pe autostrada A1, între localităţile Recaș și Izvin. În accident au fost implicate un microbuz, cu nouă persoane, cetățeni bulgari, și un autoturism, cu patru persoane la bord.

Dintre persoanele aflate în microbuz, doar șoferul a avut răni ușoare, iar din autoturism, două persoane au necesitat îngrijiri medicale. În total au fost 13 persoane implicate în accident, dintre care trei persoane au fost transportate la spital conștiente.

ISU Timiş a intervenit cu o autospecială de transport victime multiple, o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, cărora li s-a alăturat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Timiş.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro