După ce ani de zile în fosta administrație se ajungea în situația ca lucrări importante de infrastructură rutieră din Timișoara să fie câștigate de firme abonate la astfel de contracte, și apoi subcontractate chiar societății Primăriei, actuala echipă de la conducerea Primăriei spune că a reușit să-și salveze societatea de la o astfel de căpușare sistematică.
Trecere pe profit
O lungă perioadă de timp societatea Drumuri Municipale a fost subiect de interpelări în Consiliul Local, numeroși consilieri locali solicitând Primăriei să găsească soluții pentru redresarea ei economică.
După ce societatea a trecut printr-o perioadă nefastă din punct de vedere economic în fosta administrație, acum este pe profit, conform spuselor primarului Nicolae Robu.
Edilul a explicat și cum societatea a trebuit să scape de tentativele de căpușare, în care firme abonate la contracte cu Primăria câștigau lucrări și apoi le subcontractau, pe bani mult mai puțin, către Drumuri Municipale. „Mergea la licitație și pierdea licitațiile și apoi subcontracta în regim păgubos lucrări de la firmele care câștigau licitațiile. Oare de ce? Nu erau niște interese necurate la mijloc? Practic, Drumuri Municipale era căpușată în felul acesta, alții își făceau treaba pentru care luau bani mulți cu ajutorul SDM, iar Drumuri Municipale lua bani puțini subcontractând de la ei în condițiile care i se ofereau. Iată, am salvat SDM și am dovedit ce potențial are și am dovedit că, în economia de piață, pot fi competitive și firmele cu capital chiar integral public, cum este cazul SDM-ului”, a declarat Nicolae Robu.
Peste 35 de milioane de lei, obținute din lucrări, anul trecut
Societatea Drumuri Municipale a reușit să se redreseze datorită contractelor cu Primăria Timișoara. Anul trecut, din licitații câștigate din fondurile alocate de Consiliul Local al Municipiului Timișoara la lucrări nominalizate SDM a câștigat 1.331.723 de lei, din licitații câștigate din fondurile alocate de Consiliul Local al Municipiului Timișoara pentru
reparații și întreținere străzi: 13.782.251 de lei, din lucrări pentru diverși beneficiari, vânzări de materiale și produse finite 11.913.167 de lei, din administrarea parcărilor 6.746.748 lei, din servicii de curățenie 734.712 lei, din închirieri spații către terți 381.098 lei, iar din construcții civile 711.296 lei. În total, anul trecut societatea a avut realizări de 35.600.995 de lei.
Consilierul local PNL Simion Moșiu afirmă că a atras atenția nu o dată pe perioada fostei administrații că sunt câștigate lucrări importante de firme de casă, care ajungeau apoi să fie subcontractate pe bani mult mai puțini către Drumuri Municipale. „Era o chestiune curioasă legată de cine și cum făcea caietele de sarcini pentru acele lucrări, chestiune care cred că merită să fie clarificată. Încă mai există căpușări de acest gen și acum, cred, dar încet – încet scăpăm de ele. E un început, oricum. La fel și la semnalizare rutieră, unde Primăria a dat anual sume de ordinul milioanelor de euro unor firma private, situație care nu cred că se întâmplă nici în marile metropole din Europa”, mai spune Simion Moșiu.
Ultimele comentarii