Traficant de droguri de mare risc, urmărit internațional, prins de polițiști

Un bărbat urmărit internațional de autoritățile judiciare din Italia pentru trafic de droguri de mare risc a fost depistat de polițiștii timișeni și de cei de la Direcția Operațiuni Speciale, anunţă Agerpres.

 

Inspectoratului General al Poliției Române anunţă, printr-un comunicat, că în 3 iulie, polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș și polițiști de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române au depistat, pe DN 691, un bărbat urmărit internațional. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Curții de Apel Timișoara, cu propunere de arestare preventivă, în vederea demarării procedurilor de predare către autoritățile din Italia.

Pe numele celui în cauză, Paolo Farinelli, 52 de ani, autoritățile judiciare din Italia au emis, în 2014, un mandat european de arestare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Asta pentru că, în luna martie 1996, bărbatul ar fi comercializat 1,5 kilograme de cocaină.

Potrivit unor surse judiciare, Paolo Farinelli, născut la Tripoli, este membru în gruparea PE Silvano. El este condamnat la pedeapsa cu închisoarea de doi ani, trei luni și 13 zile, de către autoritățile italiene, pentru trafic de cocaină.

Pentru depistarea urmăritului, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare obținute prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al IGPR. Activitatea a fost coordonată de Direcția de Investigații Criminale și a beneficiat de sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro