Unul din subiectele intens dezbătute în ultimele zile, o poezie atribuită lui Radu Gyr – poetul legionar trecut prin iadul temniţelor comuniste, ajuns apoi, sub regimul comunist, colaborator al unei reviste a Securităţii –, poezie regăsită în repertoriul corului de copii al Catedralei Patriarhale, readuce în atenţie două probleme mari cu care ne confruntăm în societate, în ultima perioadă, care au un filon comun: ultranaţionalismul de esenţă securist-ceauşistă.

Pe de o parte, subiectul aduce în atenţie înclinaţia vădită a unei aripi din BOR – nu ştim cât de extinsă – spre naţionalism, legionarism, ortodoxism, anti-europenism, adică filetism şi fals suveranism. Legionarismul este, de fapt, o ideologie de origine național-socialistă, nazistă, preluată apoi, parţial, de cea naţional-comunistă.

Pe de altă parte, subiectul aduce în atenţie faptul că voci din zona politico-propagandistică naţionalistă, anti-europeană, extremistă, fals autointitulată suveranistă, susţin că ceea ce numim legionarism în discursul, în acţiunile lor ţine de fapt fie de conservatorism, fie de anti-comunism. Situaţie care creat deja o stare de confuzie în societate şi de care aceştia profită electoral din plin.

Într-un interviu recent l-am întrebat pe Dorin Dobrincu, istoric specializat în rezistența anticomunistă din România, cum putem să despărţim apele între, să le spunem, anti-comuniştii buni şi cei răi, cei de factură (neo-)legionară? Deşi discursul de tip legionar, fascist de-a dreptul, pretinde că este conservator, că apără valorile tradiționale, familia și națiunea, în realitate – spune Dorin Dobrincu – este vorba de extremism. Un extremism „care încearcă să recupereze istoria ultranaționalistă, antidemocratică și violentă a mișcărilor de același tip din perioada interbelică sau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, fasciștii de diferite tipuri revendică primatul luptei anticomuniste, în mod particular în perioada stalinismului total. Asta înseamnă punerea într-un con de umbră a celorlalți care s-au împotrivit regimului comunist. (…) Marii adversari ai orientării liberal-democratice a țării spre jumătatea secolului XX au fost fasciștii, de diferite nuanțe, și comuniștii. Pe fondul slăbiciunilor interne și într-un context complicat, sub influența puterilor totalitare, atât fasciștii, cât și comuniștii au ajuns la putere, primii pentru o foarte scurtă perioadă, iar ultimii aproape jumătate de veac. Comuniștii au fost victime ale fascismului, așa cum și fasciștii, în special legionarii, au fost persecutați de regimul comunist. Însă acest statut de victime nu le conferă legitimitate pentru a fi promovați astăzi ca modele ideatice sau politice. Au existat antifasciști și anticomuniști care au susținut că drumul de urmat pentru societatea românească era cel al democrației liberale și au plătit un preț greu pentru aceste convingeri. Biografiile lor ne pot ajuta să înțelegem cum unii oameni au reușit să-și păstreze luciditatea și demnitatea în vremuri de coșmar.”

Apologia unor persoane care au slujit un regim criminal, a unor legionari, pe motiv că ulterior au devenit victime ale altui regim criminal, cel comunist, nu este nici inocentă, nici accidentală în Biserica Ortodoxă Română. Ea serveşte acum unui nou curent politic: suveranismul (care nu are nimic în comun cu suveranitatea ţării, garantată de Constituţie). Suveranismul îşi are sorgintea în naţional-comunismul ceauşist – care după 1990 a stat la baza constituirii partidelor extremiste PUNR, România Mare, înţesate de foşti securişti, iar de dată mai recentă, a AUR, SOS, POT, cărora li s-a alăturat din mers fostul candidat pro-rus la Preşedinţia României Călin Georgescu. Suveranismul este o doctrină ce reprezintă o opoziţie virulentă la UE, promovată în mai multe state din Europa de către partide şi mişcări ultranaţionaliste, extremiste, unele finanţate de Rusia, care au ca scop declarat desprinderea naţiunilor de UE şi prăbuşirea edificiului comunitar. Există oameni în BOR, clerici şi monahi, care sprijină politicieni din această zonă politică „suveranistă”, chiar implicându-se în campanii electorale în favoarea lor. Pentru mulţi dintre aceşti clerici, monahi tarnsformaţi în agenţi electorali, apărarea credinţiei şi a tradiţiilor echivalează cu intoleranţa şi ostracizarea celor care sunt diferiţi, pentru care legionarismul este anticomunism, care alături de politicieni ultranaţionalişti, anti-occidentali, sapă la temelia valorilor creştine pe care se întemeieză însăşi construcţia Uniunii Europene.

Asocierea cu mişcări politice, mai cu seamă de factură totalitară, criminală, propaganda făcută continuatorilor acestora produc mult rău nu doar imaginii Bisericii, ci societăţii în ansamblul ei, democraţiei, pentru că sunt oameni, nu puţini, care îşi iau ca repere morale slujitori ai acestei instituţii şi care se lasă smintiţi de propaganda toxică făcută de aceştia.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.