Ultimele articole ale autorului


Mai mulţi pasageri prin Aeroportul Internaţional Timişoara, în 2019

Numărul de pasageri care au tranzitat anul trecut Aeroportul Internaţional Timişoara a crescut faţă de 2018, la fel, numărul pasagerilor care au ales să-și organizeze vacanța estivală cu zbor charter direct de la Timişoara spre destinații de vacanță, anunţă oficialii aeroportului.   Aeroportul Internaţional Timişoara transmite că anul trecut a înregistrat o creștere a numărului de pasageri cu 5,1% față de anul precedent: 1.595.012 de pasageri au călătorit spre/dinspre aeroportul Timișoara, faţă de 1.517.309 de pasageri, în 2018. Doar în luna decembrie, 134.626 de pasageri au tranzitat Aeroportul Timișoara, cu 22,6% mai mult decât în decembrie 2018. Cele mai căutate…

Citeşte articolul   

Școală masterală China-România la Politehnica Timişoara

Un grup de studenți din China vine să studieze la Universitatea Politehnica Timișoara, ca urmare a semnării unui acord privind înființarea Școlii masterale China-România, anunţă reprezentanţii universităţii timişorene.   Luni, 13 ianuarie, la sediul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara a fost semnat acordul de înființare a Școlii masterale China-România. UPT a fost reprezentată de rectorul universităţii, prof. univ. dr. Viorel-Aurel Șerban, de un prorector, prof. univ. dr. Marius Oteșteanu, de decanul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, prof. univ. dr. Florin Alexa, și de decanul Facultății de Științe ale Comunicării, prof. univ. dr. Daniel Dejica-Carțiș. Prin acest acord s-a stabilit…

Citeşte articolul   

PMP Timiș: „Valeriu Lupu și-a înaintat demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor”

Organizaţia PMP Timiş transmite că a luat la cunoştinţă cu regret despre accidentul rutier comis de Valeriu Lupu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor susţinut de către PMP, și anunță că acesta și-a înaintat demisia.   „PMPTimiş se delimitează de orice acţiune/incident în care sunt implicaţi membrii/susţinătorii PMP şi asigură cetăţenii de integritatea şi onestitatea membrilor săi indiferent de poziţii şi funcţii. Orice încălcare a legii şi moralei creştine nu este tolerată”, transmitedeputatul Cornel Sămărtinean, președintele PMP Timiș. În urma evenimentului creat, Valeriu Lupu şi-a înaintat demisia din funcţia de secretar de sat din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi…

Citeşte articolul   

Poliția Timiș a întocmit dosar penal pe numele lui Valeriu Lupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor

Poliţiştii timişoreni au întocmit, vineri, dosar penal pe numele lui Valeriu Lupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, după un accident pe care l-a produs acesta și pentru refuzul de a-i fi testată alcoolemia.   Valeriu Lupu, în vârstă de 56 de ani, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a lovit o maşină aflată într-o parcare de pe strada Behelei, din Timișoara, producând pagube materiale. Potrivit IPJ Timiș, la sosirea echipajelor de poliţie, acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest refuzând şi să i se recolteze probe de sânge. Lui Valeriu Lupu i-a fost întocmit dosar penal sub…

Citeşte articolul   

Primarul Nicolae Robu, după trimiterea în judecată: „Vânzarea celor două apartamentel care mi se impută s-a făcut în baza unei hotărâri de dinainte de a fi eu primar, bazată pe sentințe judecătorești”

Primarul Timișoarei se declară surprins că a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, în dosarul DNA privind vânzarea frauduloasă și la prețuri modice  a 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al Timișoarei, și afirmă că este nevinovat.   „Sunt surprins să aflu că am fost trimis în judecată, citez, «pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată». De ce? Pentru că toată viața mea am fost un om cinstit, ultracinstit!, dăruit 100% interesului public în toate asumările – 14 ani prorector, opt ani rector –ultimii…

Citeşte articolul   

Dosarul privind vânzarea frauduloasă și a 207 imobile istorice din Timișoara, trimis în judecată de DNA

Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a dispus trimiterea în judecată a nouă persoane, foști și actuali primari și viceprimari ai Timișoarei și funcționari de la Primăria Timișoara într-un dosar ce vizează vânzarea frauduloasă și la prețuri modice  a 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al Timișoarei.   DNA anunță că i-a trimis în judecată, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, pe: Nicușor Constantin Miuț, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timișoara, Administrarea Domeniului Public S.A. Timișoara și Direcției Patrimoniu din cadrul…

Citeşte articolul   

Patronul firmei de deratizare care a provocat tragedia de pe strada Mioriţa, în arest la domiciliu

Patronul firmei de deratizare care a produs moartea a trei oameni dintr-un bloc de pe strada Mioriţa, din Timişoara, a fost plasat în arest la domiciliu.   Magistraţii Tribunalului Timiş au admis contestaţia formulată de Buță Ioan Sorin, unicul acţionar şi administratorul firmei Bistim Dera, împotriva prelungirii măsurii arestării preventive cerute de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Acesta a părăsit arestul Poliţiei Timiş, după pronunţarea hotărârii instanţei. El este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice. În urma dezinsecţiei / deratizării făcute, la începutul lunii noiembrie, în blocul de pe…

Citeşte articolul   

Pădurea Urbană din mijlocul Timişoarei

În premieră națională, la Timișoara a fost „construită” o Pădure Urbană. Are câteva sute de „brazi” și o suprafață de peste 2.500 mp. Pădurea a fost realizată exclusiv de copii și tineri, în urma unui demers creativ și, deopotrivă, ecologic.   Elevi din nouă instituții de învățământ preuniversitar (Montessori Haus, Școala Gimnazială nr. 19, Liceul de Arte Plastice, Colegiul Național Bănățean, Liceul Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, Liceul Tehnologic „Azur”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, Liceul Teoretic „Socrates”), alături de cercurile Palatului Copiilor și de studenții de la specializarea Design a Facultății de Arte a Universității de Vest din Timișoara au „construit”…

Citeşte articolul   

Programul curselor de pasageri pe Aeoportul Timişoara, modificat de sărbători

În perioada sărbătorilor de iarnă, companiile aeriene ce își desfășoară activitatea pe Aeroportul Internațional Timișoara, respectiv Wizz Air, Ryanair, Tarom, Lufthansa și Eurowings, fac modificări provizorii în programul curselor de pasageri, anunţă reprezentanţii aeroportului.   Pasagerii care aleg să parcurgă rute aeriene din Timișoara către București sau Iași, în intervalul 23 decembrie 2019-3 ianuarie 2020, vor putea să își planifice zborurile după programul provizoriu al celor două companii aeriene Ryanair și Tarom. Pentru cei care aleg să zboare către destinații din afara țării, precum München sau Frankfurt,  trebuie să țină cont de modificările provizorii aduse în programul de zbor al…

Citeşte articolul   

„Școala motivațională” cu studenți și angajatori, la Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, a organizat workshopul Școala motivațională, care a avut ca scop facilitarea de contacte profesionale între studenții aflați în ultimul an de studii, și potențiali angajatori.   La eveniment au participat studenți din anul al III-lea de la specializările Informatică Economică, Contabilitate și Informatică de Gestiune, Economie Generală și Comunicare Economică, Finanțe-Bănci , Economie și Afaceri Internaționale și reprezentanți ai opt parteneri sociali ai Universităţii de Vest din Timişoara, instituții și organizații de profil din oraş: BCR, Litens Automotive Eastern Europe SRL, Survey Sampling Ro SRL, Smarters Growth…

Citeşte articolul   

Concert de colinde la Universitatea de Vest din Timișoara

Rectoratul Universității de Vest din Timișoara și Decanatul Facultății de Muzică și Teatru al UVT organizează joi, 19 decembrie, un Concert de colinde și muzică instrumentală, susținut de Ansamblul vocal și instrumental de muzici tradiționale.   Concertul de colinde şi muzică instrumentală va avea loc de la ora 16.30, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. Ansamblul vocal și instrumental de muzici tradiționale este condus de prof. univ. dr. Lucian Emil Roșca, iar coordonatorii Grupului Vocal care va evolua în cadrul evenimentului sunt lector. univ. dr. Ion Alexandru Ardereanu și cda. dr. Adrian Călin Boba. Organizatorii anunţă că…

Citeşte articolul   

Şpăgile pentru numirile în funcţii publice cu girul PSD Arad mergeau până la 10.000 de euro

15 persoane au fost puse sub urmărire penală de DNA, în aşa-numitul dosarul „Arad” – trei fiind parlamentari PSD –, iar opt dintre ele, printre care şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au fost reţinute, DNA cerând arestarea lor preventivă. Potrivit DNA, șefii din DRDP Timișoara sau în alte instituții locale sau regionale, susținute de partid în acele funcții, ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid. Şpăgile erau de până la 10.000 de euro.   Potrivit DNA, azi au fost reţinuţi pentru 24 de ore Ispravnic Cristian, Horgea…

Citeşte articolul   

VeDem Just cere „Legea Gino”: „Cartea de identitate ar trebui să se obțină după parcurgerea unui mini-curs”

De Ziua Internațională a Drepturilor Omului, asociaţia VeDemJust cere „Legea Gino”, pentru ca, odată cu primirea primei cărți de identitate, minorii să fie instruiți intensiv de organele legii cu privire la drepturile și obligațiile specifice vârstei de 14-18 ani.   Gino, spun reprezentanţii asociaţiei VeDemJust, este un copil care tocmai a împlinit 14 ani şi a primit cartea de identitate. Odată cu ea, tatăl lui s-a gândit să îl informeze despre schimbările care urmează în viața sa. „Cristi tocmai a intrat în posesia «Ghidului practic de educație juridică» al asociației VeDem Just. L-au citit împreună și iată ce au descoperit:…

Citeşte articolul   

Timişoara, inclusă în primul program dedicat siguranței copiilor și tinerilor

A fost inițiat primul Program Național de Educație pentru Siguranță dedicat siguranței copiilor și tinerilor. Timişoara se află printre primele orașe în care va fi pus în practică acest proiect.   Statisticile venite de la Uniunea Europeană despre România sunt îngrijorătoare, acestea arătând că ţara noastră se află pe primul loc şi la numărul bicicliștilor morți în accidente rutiere, şi la numărul de pietoni uciși în accidente, şi la numărul deceselor rezultate în urma accidentelor rutiere, că 80% dintre români nu știu să acorde prim-ajutor şi că România ocupă locul 3 în Europa la fenomenul bullying-ului, spun reprezentanţii Asociației Educație,…

Citeşte articolul   

Vaporașele, bicicletele și trotinetele, retrase până la primăvară

Începând de azi, din cauza scăderii temperaturii și a vremii nefavorabile, transportul public și de agrement cu vaporașe, biciclete și trotinete va fi suspendat, până în primăvara anului viitor, anunţă Societatea de Transport Public Timișoara.   Cele şapte vaporaşe ale STP Timișoara vor andoca pe platforma special amenajată în depoul Dâmbovița, urmând să intre în revizie tehnică. La fel se va întâmpla și cu bicicletele și trotinetele din cadrul sistemelor VeloTM, respectiv TroTM. Reprezentanţii STP Timișoara spun că transportul cu vaporașele pe Bega a avut mare succes și anul acesta, peste 200.000 de călători apelând – din 8 martie, dată…

Citeşte articolul   

ANAF anunţă că nu face descinderi în apartamentele românilor

În urma unor articole de presă potrivit cărora ANAF ar face acțiuni de control şi în apartamentele persoanelor fizice, reprezentanţii instituţiei infirmă informaţia.   Agenția Națională de Administrare Fiscală transmite, printr-un comunicat de presă, că nu are în derulare astfel  de acțiuni de verificare. „Pentru combaterea evaziunii fiscale, ANAF dispune de o gamă largă de instrumente, astfel cum sunt definite de Codul de Procedură Fiscală. Precizăm că toate verificările ANAF se realizează în baza analizelor de risc, care pun în evidență riscurile de neconformare la declarare și plată”, mai transmit oficialii ANAF.   Ştiri din aceeaşi categorie: 120 de firme…

Citeşte articolul   

Firma care urma să se ocupe de deszăpezirea zonei Făget, înlocuită

Firma care avea contract cu Consiliul Judeţean Timiş pentru deszăpezirea zonei Făget are suspendată activitatea pe o perioadă trei luni, printr-o sentință judecătorească. Astfel, până pe 15 martie 2020, aceasta a fost înlocuită de o altă societate comercială.   „Vestea suspendării (activităţii firmei, prin sentinţă judecătorească – n.r.) a venit în prag de iarnă, când firmele de deszăpezire, în mod normal, își fac stocurile și își pun la punct utilajele. Am găsit o nouă firmă, care zilele acestea își face aprovizionările necesare”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra. Noul contract, încheiat în 2 decembrie, are o sumă maximă estimată…

Citeşte articolul   

Târg caritabil pentru copiii cu dizabilități, organizat la Universitatea de Vest din Timişoara

Studenţii de la Sociologie ai Universităţii de Vest din Timişoara organizează un târg caritabil, urnd ca fondurile strânse să susțină terapiile copiilor cu dizabilități.   Târgul caritabil Socio Claus își propune să aducă la standuri produse manufacturate specifice sărbătorilor de iarnă, realizate de studenții Departamentului de Sociologie, de părinți ai unor copii cu dizabilități și de asociații și ONG-uri din Timișoara: Asociația Școala Mamei Junior, Copii și Zâne, Fundația de Abilitare Speranța, Asociația Alex, Radu și autismul, Centrul de Resurse și Asistență Educațională Speranța, Centrul Marisa. Evenimentul va avea loc în perioada 9-13 decembrie, între orele 10-16, în holul de…

Citeşte articolul   

Bugetul și prioritățile UE pentru 2021-2027, în dezbatere la Timișoara

Reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Ministerului Fondurilor Europene vor intra în dialog cu cetățenii din Timişoara, într-o întâlnire organizată la Universitatea de Vest.   Un dialog liber și deschis despre viitorul Europei este invitația pe care Agenția pentru Dezvoltare Regională o lansează tuturor persoanelor interesate din Regiunea Vest pentru data de 11 decembrie. Întâlnirea, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în parteneriat cu Comisia Europeană și Universitatea de Vest din Timișoara, are ca temă Prioritățile bugetare ale Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. Vor vorbi despre ce urmează la nivel european și național şi vor răspunde întrebărilor cetățenilor Vittoria…

Citeşte articolul   

Centru multifuncţional de tip servicii sociale, construit în Freidorf

Un Centru multifuncţional de tip centru de zi, destinat copiilor aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi, unde vor fi oferite servicii de asistenţă comunitară, va fi construit, din fonduri europene, în zona Freidorf.   Primăria Municipiului Timişoara anunţă că a fost semnat contractul de finanţare din fonduri europene pentru proiectul numit Regenerare fizică, economică şi socială a zonei marginalizate str. Polonă din cartierul Freidorf – Construire centru multifuncţional de tip servicii sociale fără cazare. De acest proiect vor beneficia 575 de persoane care trăiesc în cartierul Freidorf. În cadrul Centrului multifuncţional vor fi oferite servicii sociale pentru…

Citeşte articolul   
Page 14 of 48
1 12 13 14 15 16 48