Ultimele articole ale autorului


PSD Timiş protestează faţă de o posibilă fuziune a Aeroportului Timişoara cu Aeroporturile din Arad și Caransebeș

PSD Timiş acuză o nouă încercare de „preluare forțată a Aeroportului Internațional Timișoara”.   „Cât președintele PNL Timiș (Nicolae Robu – n.r.) este ocupat să zâmbească la blitz, agreații premierului Orban orchestrează o manevră prin care să pună mâna pe Aeroportul Timișoara și să-l treacă total sub influența lor. Nu este prima dată când se încearcă acapararea acestui aeroport, care se încăpățânează să facă performanță, spre deosebire de Aeroporturile din Arad și Caransebeș, ambele aflate de ani buni la limita supraviețuirii. O tentativă de preluare a mai fost inițiată de guvernarea PDL-istă în 2010 și milimetric au ratat atunci portocaliii…

Citeşte articolul   

Candidatul USR la Consiliul Judeţean Timiş le propune contracandidaţilor săi un Pact politic

Președintele USR Timiș, Cristian Moș, candidat al Alianței USR-PLUS la președinția Consiliului Județean Timiș, le propune principalilor săi contracandidați, liberalul Alin Nica și social-democratul Călin Dobra, încheierea unui Pact politic.   Semnarea acestui Pact politic presupune asumarea publică a câtorva proiecte de infrastructură prioritare pentru Consiliul Judeţean Timiș. „Cred că suntem cu toții de acord că este vital să investim în infrastructură, să o dezvoltăm și completăm. Cu toate astea, multe dintre lucrările esențiale sunt amânate ani întregi, iar neajunsurile județului se tot adună. Aceste lucruri trebuie să se schimbe. Nu avem nicio scuză să nu avem finalizate legăturile cu…

Citeşte articolul   

Timişoara va avea cel mai mare Centru de Radioterapie din România

Asociația OncoHelp anunţă demararea proiectului de extindere a Laboratorului de Radioterapie OncoHelp. Acesta va deveni primul centru de radioterapie din România dotat cu patru acceleratoare moderne.   Acest lucru se va realiza prin construcția a două buncăre noi, care urmează apoi a fi dotate cu aparatură de ultimă generație adusă din USA. Reprezentanţii Asociaţiei OncoHelp spun că se dorește achiziționarea de acceleratoare Halcyon și TrueBeam, cele mai noi și mai performante echipamente de radioterapie existente în acest moment. Astfel, explică aceştia, Laboratorul de Radioterapie OncoHelp va deveni primul centru de radioterapie din România dotat cu patru acceleratoare moderne, putând asigura…

Citeşte articolul   

Piață dedicată exclusiv micilor producători din Banat, organizată la Timişoara

Consiliul Județean Timiș organizează la sfârşitul acestei săptămâni, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara, prima ediție a evenimentului „Piața Micilor Producători”.   Acțiunea promovează producătorii locali, în cadrul programului „OcroTim”. La eveniment, care va avea loc sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 iunie, între orele 10-18, s-au înscris peste 50 de mici producători din Timiș, Caraș-Severin și Arad. „Ne dorim ca inițiativa să se adreseze exclusiv adevăraților mici producători de legume, fructe, panificație sau orice alt tip de alte produse locale din Banat. A fost gândită ca un sprijin în ceea ce privește desfacerea mărfii. Veniturile micilor producători au fost afectate…

Citeşte articolul   

Marilen Pirtea: „Universitatea de Vest din Timișoara susține manifestarea liberă a diversității de opinii științifice”

„Universitatea de Vest din Timișoara susține manifestarea liberă a diversității de opinii științifice și ia poziții publice critice la adresa oricărei tentative de cenzurare”, transmite, în urma recentei modificări a Legii Educației Naționale, rectorul acestei universităţi, Marilen Pirtea.   „Modificarea recentă a Legii Educației Naționale, prin interzicerea activităților care răspândesc teoria identității de gen, contravine principiilor de funcționare ale unui stat democratic, cât și principiilor de funcționare ale mediului academic. Astfel, interzicerea prin lege a unor teorii sau discipline științifice afectează grav principiile de funcționare ale Universității de Vest din Timișoara. Prin amendamentul adoptat în Parlament se încalcă o serie…

Citeşte articolul   

Marilen Pirtea: „Este necesară înăsprirea legislaţiei în vederea stopării cazurilor de agresiune și violență”

Marilen Pirtea, vicepreședintele Camerei Deputaților , susţine că este necesară adoptarea de urgență a unor prevederi legale mai ferme în vederea stopării cazurilor de agresiune și violență, chiar împotriva forțelor de ordine. „Dacă nu vom înăspri legislația, PSD și aliații lor vor sta de 6 la toate furturile și tâlhăriile din România. Alături de hoți!”   „Este inacceptabil ca – așa cum s-a întâmplat recent în județul Olt – doar intervenția forțelor SAS din Jandarmerie să readucă ordinea publică și să asigure protecția polițiștilor aflați în misiune. Din nou, atrag atenția că riscul de apariție a violențelor și distrugerilor de…

Citeşte articolul   

Noi echipamente medicale, donate spitalelor din Timiş pentru lupta împotriva pandemiei

Trei spitale, două din Timiș și unul din Mehedinți, au primit echipamente de protecție și echipamente medicale în urma parteneriatului dintre Danone România și Asociația Dăruiește Viață.   Cinci ventilatoare Philips Respironics E30 și câteva sute de combinezoane și măști au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara şi la Spitalul Județean din Drobeta Turnu-Severin. Echipamentele sunt destinate luptei împotriva pandemiei și fac parte dintr-o donație totală în valoare de 250.000 euro făcută de Danone România către asociaţia Dăruiește Viață, pentru a sprijini mai multe…

Citeşte articolul   

A început distribuirea pachetelor de igienă

Prefectura Timiş a început azi livrarea către Primării a pachetelor  de igienă, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor, derulat de Guvern, program care se adresează persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.   În Timiș se distribuie 10.343 pachete de igienă. Acestea conțin, fiecare, cinci periuțe de dinți ambalate individual, patru tuburi de pastă de dinți de 75 ml, un tub de săpun lichid de 500 ml, un tub de 800 ml de șampon pentru copii, un tub de șampon de 500 ml pentru adulți, detergent granule pentru rufe colorate – 900 g, detergent granule pentru rufe albe –…

Citeşte articolul   

Proceduri simplificate pentru managementul fondurilor europene

A fost aprobată descentralizarea procesului decizional al fondurilor europene la nivel regional. Astfel, Agențiile pentru Dezvoltare Regională, actuale organisme intermediare pentru Programului Operational Regional, vor prelua şi funcţia de Autorităţi de Management pentru POR.   Parlamentul României a aprobat Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene. Astfel, începând cu perioada de programare 2021-2027, Agențiile pentru Dezvoltare Regională îndeplinesc funcția de Autoritate de Management pentru Programele Operaționale de Dezvoltare Regională, denumite în continuare programe operaționale regionale, organizate la nivelul regiunilor. ADR-urile, în calitate de Autorităţi de Management, vor pregăti și negocia direct cu Comisia Europeană Programele Operaționale Regionale, în…

Citeşte articolul   

Primarul Nicolae Robu cere transparenţă în activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană

În urma întâlnirii cu membrii Consiliului Director al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, primarul Nicolae Robu anunţă că, în contextul pandemiei de coronavirus, este luată în discuţie amânarea exercitării titlului de capitală culturală europeană fie pentru 2022, fie pentru 2023 şi cere acţiuni pentru îndreptarea imaginii negative a acestei asociaţii.   „Asociația (Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 – n.r.) a ajuns la o imagine foarte negativă, la o lipsă de încredere majoră în comunitate. Este obligatoriu să luăm măsuri ferme pentru ca lucrurile să fie corectate”, a atras atenţia, la ședința Consiliului Director al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană…

Citeşte articolul   

Spitalele Covid din Timiş au depus planurile de măsuri pentru reluarea activităţii în regim normal

Managerii spitalelor Covid din Timiş, care au întocmit aşa-numitul Plan Alb, s-au întâlnit cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş şi cu prefectul Liliana Oneţ.   Toate spitalele care au tratat pacienţi Covid, mai puțin Spitalul Clinic Municipal Timişoara, au depus Planurile de măsuri pentru reluarea activităţii, planuri care au fost avizate de DSP Timiş. Spitalul Municipal a anunţat că va depune azi acest document. Spitalul CFR mai are nevoie și de avizul Ministerului Transporturilor pentru a putea fi redeschis și pentru pacienți non-Covid. La fel, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara are documentația depusă la…

Citeşte articolul   

Tarom introduce ruta Timișoara-Constanța

O nouă rută internă, Timișoara-Constanța, va fi introdusă din 16 iulie, de pe Aeroportul Internațional Timișoara.   Începând din a doua jumătate a lunii iulie, pasagerii pot ajunge pe plajele însorite ale Mării Negre, într-o singură oră. Zborurile vor fi operate de către compania aeriană Tarom, în fiecare zi de joi și duminică. „Este un lucru așteptat de mulți locuitori din partea de vest a țării, mai ales după restricțiile de deplasare, instituite în această primăvară. Nu poate decât să mă bucure faptul că bănățenii vor putea ajunge mai rapid pe litoralul românesc, în condițiile în care vom avea o…

Citeşte articolul   

Proiect de lege pentru combaterea și distrugerea ambroziei, depus de USR

USR a depus în Parlament un proiect de Lege vizând prevenirea, combaterea și distrugerea ambroziei, iniţiat de senatorul Nicu Fălcoi. Proiectul are în vedere construirea unui nou cadru de intervenție.   Proiectul, care îl care ca inițiator pe senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi și ai cărui co-inițiatori sunt parlamentarii USR Allen Coliban, George Marussi și Cornel Zainea, își propune să înlocuiască actualul cadru legislativ care, spun ei, s-a dovedit a fi ineficient. Acest proiect legislativ depus ieri în Parlament oferă soluții concrete pentru o problemă reală și gravă care, spun iniţiatorii – potrivit studiilor consultate pe parcursul elaborării proiectului…

Citeşte articolul   

Politehnica Timişoara, implicată într-un proiect transfrontalier pentru decontaminarea solurilor poluate cu metale grele

Un proiect transfrontalier, în care sunt implicaţi şi specialişti de la Universitatea Politehnica din Timişoara, proiect ce vizează decontaminarea solurilor poluate cu metale grele, din cauza activităților miniere,își arată acum primele rezultate.   Proiectul, denumit Netmin, a fost lansat în toamna anului 2019 de Universitatea Politehnica Timișoara și Institutul de Minerit și Metalurgie Bor, din Serbia. Acesta vizează formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere. „În urma activităților de exploatare minieră au rămas pe suprafețe întinse iazuri de decantare, halde de steril de mină, iar în mediul subteran…

Citeşte articolul   

Soarelui, primul cartier liber de garaje vechi

Nicolae Robu anunţă că în cartierul Soarelui, din Timişoara, Primăria a demolat toate garajele, ceea ce-l face primul cartier liber de garaje din ţară.   Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Nicolae Robu le mulţumeşte, pentru această realizare a Municipalităţii, vecinilor din cartierul Soarelui – aceta fiind cartierul în care locuieşte şi edilul Timişoarei –, „pentru deschiderea arătată, pentru constructivitate, pentru spiritul cooperant, pentru mai binele orașului, pentru modernizarea sa, pentru saltul său pe un alt nivel de civilizație. Fără așa ceva din partea dânșilor, n-aș fi putut reuși ce-am reușit!”. Totodată, Nicolae Robu le solicită locuitorilor să…

Citeşte articolul   

Castelul Huniade din Timișoara, inspectat de reprezentanții Institutului de Patrimoniu

Starea în care se află Castelul Huniade, din Timişoara, a fost analizată, ieri, de reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, împreună cu echipa de proiectare. Proiectul de refacere a imobilului a fost lansat încă din anul 2007.   Inspecția de la Castelul Huniade vine la două săptămâni după ce Consiliul Judeţean Timiş a anunțat că a fost semnat contractul pentru serviciile de proiectare, lucrările trebuind să fie gata în cinci luni. Următorul pas va fi licitația pentru proiectul tehnic și pentru lucrările de execuție, anunţă preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra. Castelul Huniade, închis de peste 12 ani, pentru lucrări de consolidare…

Citeşte articolul   

Radiografii analizate în spitalele din Timiş cu ajutorul inteligenței artificiale

Consiliul Județean a încheiat un parteneriat cu o echipă de IT-iști timișeni pentru a introduce inteligența artificială în spitalele din Timiş.   Măsura, parte a programului OcroTim, a fost anunțată de președintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra. Potrivit acestui parteneriat încheiat de CJ Timiş cu cu firma XVision, spitalele din județ pot beneficia de un soft pentru identificarea a 17 patologii ale aparatului respirator, inclusiv în cazul pacienților cu Covid-19. Soft-ul folosește inteligența artificială. Aplicaţia, care va fi pusă gratuit la dispoziţia spitalelor din Timiş timp de şase luni, permite o analiză mai rapidă şi uşoară a radiografiilor, medicii putând…

Citeşte articolul   

Mai mult de 7000 de firme din Timiş, în şomaj tehnic, în timpul pandemiei de covid

Peste 7300 de firme din Timiş au depus cereri de intrare în şomaj tehnic,  în martie şi aprilie, în urma restricţiilor impuse de pandemia de covid. Numărul persoanelor vizatede şomaj tehnic a fost, în perioada respectivă de peste 96.000.   În luna martie, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş au fost procesate 2.210 cereri de intrare în şomaj tehnic, pentru 28.926 de persoane. Dintre acestea, au fost aprobate 2.112 cereri, 98 fiind respinse. Suma plătită a fost de 18.015.525 de lei. În luna aprilie au fost procesate 5.223 cereri, pentru 67.875 de persoane. Dintre acestea, 5.192 cereri…

Citeşte articolul   

Centrul de arși, Urgențele, ATI şi Chirurgia, într-o singură clădire a Spitalului Judeţean

Un proiect comun al Consiliului Județean Timiș, Spitalului Județean Timişoara și Ministerului Sănătății vizează construcția unei clădiri ce va include noul Centru de arși, Secția ATI, Secţia Chirurgie şi Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Judeţean și reorganizarea fluxurilor medicale. Proiectul a primit finanțare de la Banca Mondială.   Consiliul Judeţean Timiș anunţă că a aprobat astăzi modificarea protocolului de colaborare cu Spitalul Județean de Urgenţă Timişoara și Ministerul Sănătății, asumându-și noi responsabilități în realizarea proiectului. Pe lângă faptul că pune la dispoziție terenul pe care urmează să fie construită clădirea, administraţia judeţeană va asigura și resursele financiare pentru…

Citeşte articolul   

Se reiau lucrările de dezafectare a cablurilor aeriene din Timişoara

Primăria Timişoara anunţă că de vineri, 29 mai, de la ora 21, vor continua lucrările de dezafectare a cablurilor aeriene.   Lucrările vor fi făcute pe bulevardul Republicii, tronsonul de la strada Paris la strada Jiul, bulevardul Ferdinand I, tronsonul  de la bulevardul Republicii la Podul Maria, strada Mihai Eminescu, tronsonul de la bulevardul 20 Decembrie 1989 la bulevardul  Revoluției din 1989, şi bulevardul C. D. Loga, tronsonul de la bulevardul Michelangelo la bulevardul Revoluției din 1989 și străzile adiacente. „Îi rugăm pe cetățenii din zonă care au probleme cu transmisiile de voce/date, să se adreseze direct firmelor cu care…

Citeşte articolul   
Page 7 of 65
1 5 6 7 8 9 65