Ultimele articole ale autorului


Bastionul şi Palatul Administrativ, reevaluate de Consiliul Judeţean Timiş

Consiliul Judeţean Timiş caută o firmă de specialitate pentru a reevalua o parte din proprietăţile sale, inclusiv Palatul Administrativ şi Palatul Theresia, şi a ajusta în mod corespunzător chiriile percepute pentru aceste spaţii.   O nouă estimare, pentru chirii noi Poate şi în urma controalelor Curţii de Conturi, în care se mai remarcau bunuri cu valori de inventar incorecte, Consiliul Judeţean Timiş şi-a anunţat zilele trecute intenţia de a evalua o parte din spaţiile deţinute, pe care vrea să le închirieze sau vândă, precum şi alte spaţii cu privire la care are intenţii de cumpărare.   Pe lista unor astfel de…

Citeşte articolul   

Peste 700 de cumpărători de vechime în muncă, în Timiş

Posibilitatea legală de a achiziţiona vechime în muncă, pentru completarea stagiului de cotizare în vederea pensionării, a fost valorificată prompt şi în Timiş. Aici, peste 700 de viitori pensionari au cumpărat „ani” pentru o pensie considerabil mai mare.   O altfel de pensionare anticipată Aproape un milion de euro a costat vechimea cumpărată de timişenii care şi-au achiziţionat ani de cotizare, pentru completarea stagiului normal de pensionare, conform Casei Judeţene de Pensii Timiş. Peste 700 de viitori pensionari din judeţ au valorificat această oportunitate. Este de aşteptat, deci, să crească semnificativ numărul de pensionari din Timiş, până în decembrie, după…

Citeşte articolul   

Consiliul JudeţeanTimiş, “abonat” la servicii de avocatură

Deşi are un compartiment juridic bine populat, Consiliul Judeţean Timiş continuă să achiziţioneze, la fel ca şi în anii trecuţi, servicii de reprezentare juridică în instanţă. Invocând un presupus conflict de interese cu propriii angajaţi, dar şi competenţa de reprezentare.   O tradiţie cu continuitate Urmând „tradiţia”din ultimii ani, Consiliul Judeţean Timiş continuă să achiziţioneze servicii de avocatură pentru reprezentarea instituţiei în instanţă, deşi are un compartiment juridic propriu bine reprezentat. Pentru următoarea şedinţă de plen, Executivul le-a pregătit consilierilor judeţeni un proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţionării de servicii juridice în vederea reprezentării în faţa instanţelor de judecată, invocând…

Citeşte articolul   

Noi sume fabuloase pentru alte S.F-uri de pe E-guvernare

Deşi s-au cheltuit la nivel central sume fabuloase pentru conceptul de e-guvernare, adică dezvoltarea de platfome virtuale ce ar fi trebuit să asigure servicii de relaţionare şi mediere între cetăţeni şi instituţii, rezultatele sunt extrem de slabe la nivel local. Pe cel mai scump portal public, e-Romania.ro, Timişul e aproape inexistent, având prezentări laconice şi trimiteri către site-urile instituţiilor locale.   Alte studii, alţi bani Deşi în alte zone ale sectorului public Curtea de Conturi a fost extrem de prezentă, un audit care să lămurească oportunitatea şi rezultatele alocării unor sume uriaşe pe abstractul concept de e-guvernare nu s-a realizat…

Citeşte articolul   

Sancţiuni după 45 de ani de parcare într-o fostă staţie RATT dezafectată

Reprezentanţii unei asociaţii de proprietari de pe bulevardul Cetăţii sesizează că au primit sancţiuni de la Poliţia Locală pentru parcarea într-o alveolă, în care se parchează de 45 de ani…   Autocolante pe parbrize, după patru decenii de parcare în acelaşi loc Eliminarea taxei de mediu pentru maşinile second-hand a dus şi în Timişoara la dublarea înmatriculărilor, iar lipsa locurilor suficiente de parcare a început să se resimtă tot mai acut. Poate, şi în această idee s-au înăsprit sancţiunile pentru parcări necorespunzătoare, direct proporţional cu încercările de a parca în disperare de cauză. Reprezentanţii unei asociaţii de proprietari de pe…

Citeşte articolul   
Page 22 of 274
1 20 21 22 23 24 274