Timișorenii, invitați să se oprească o clipă și să se privească în ochi

Timișorenii sunt invitați în Parcul Botanic, să urmărească expoziția de fotografie Sunt aici!, un proiect care îndeamnă trecătorii să se oprească o clipă din tumultul vieții și să conștientizeze că fac parte dintr-o comunitate care are nevoie de implicarea fiecăruia.

 

Mai mult de 200 de persoane au fost abordate pe spațiul pietonal care mărginește Parcul Botanic, între sensul giratoriu Mărăști și strada Aristide Demetriade, cu îndemnul de a accepta să se oprească, să accepte să fie fotografiate pentru o expoziție de fotografie, cu scopul de a transmite comunității timișorene mesajul „Sunt aici!”.

Obiectivul acestei campanii este de a le transmite că suntem toți la fel, că avem nevoi și așteptări similare, că împărțim spațiul orașului și avem impact atât asupra lui, cât și asupra celor care ne înconjoară.

Expoziția de fotografie cuprinde 101 portrete, fiecare purtând un îndemn precum: iubește, visează, colaborează, trăiește, inovează, acceptă, ajută, imaginează, înflorește, respectă, ocrotește, inspiră.

„Toți suntem călători în această viață. Ne intersectăm unii cu alții în fiecare zi. Tot ceea ce facem, ce spunem, ce suntem are impact asupra celorlalți. Cu această expoziție de fotografie vrem să le transmitem timișorenilor că nu suntem diferiți unii de alții, că negarea nu ne exclude din această comunitate. Nu contează ce profesie avem, unde ne-am născut, ce pasiuni avem, atât timp cât trăim în acest oraș suntem împreună. Și așa cum avem responsabilități pentru noi înșine, avem și pentru comunitate. Să ne oprim o clipă și să conștientizăm asta”, explică Nicoleta Tudor, organizator al evenimentului.

“Ne influențăm unii pe alții în fiecare zi. Ne dăm sau nu ne dăm seama de asta. Ne consultăm cu ceilalți când avem nevoie de o decizie, ne orientăm spre sfatul celor în care avem încredere. Ținând cont de modul în care interacționăm unii cu alții am inclus în această expoziție portrete care au un îndemn diferit pentru trecători. Dacă cei care văd expoziția pleacă mai departe cu sentimentul că noi, oamenii, suntem frumoși, consider că am reușit să transmitem ceea ce ne doream”, spune Cristian Philipp, membru al echipei de organizare.

Ideea acestei expoziții foto a fost sintetizată în conceptul proiectului, dezvoltat împreună cu Silvia și Ovidiu Hrin de la Synopsis Media:

Trăim într-o lume în care capul plecat a ajuns noua poziție/postură de siguranță a omului, un nou tip de confort. Ne verificăm telefoanele de zeci de ori pe zi. Tot în această minunată lume nouă simțim cum privitul în ochi devine o povară din ce în ce mai mare. Rutina zilnică, peisajul urban gri, agitat, nepăsător și rece ne-au înghițit complet. Zeci și sute de chipuri, povești, oameni se etompează și devin inexistenți pentru noi, deși pășim pe aceleași străzi, ne interesectăm în aceleași locuri, împărțim același oraș. Trecem zi de zi unii pe lângă ceilalți în grabă, copleșiți de griji, încruntați, fiecare singur în propria-i bulă. Uităm să ne mai oprim din când în când și să ne întrebăm dacă ne este bine așa.”

Expoziția de fotografie Sunt aici! este un proiect în cadrul Inspire Other Travelers, realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara. Fotografiile au fost realizate de Cristian Tzecu și Sebastian Tătaru.

Print Friendly, PDF & Email