Scriitorul de limbă germană Jan Cornelius se va întâlni cu cititorii săi din Timişoara, invitându-i la o discuţie despre cea mai recentă carte a sa, scrisă în colaborare cu Adina Popescu, „De ce nu-s românii ca nemții?”.
Întâlnirea lui Jan Cornelius cu publicul va avea loc miercuri, 28 august, de la ora 18.30, la librăria La Două Bufnițe, din Timișoara. Alături de autor la discuție este invitat scriitorul Marcel Tolcea.
Volumul De ce nu-s românii ca nemții a apărut la Editura Paralela 45, anul acesta.
„Am cunoscut-o pe Adina la Leipzig, la Târgul de carte, unde am prezentat-o publicului german. După ce s-a întors la București, între noi a început spontan o corespondență plină de anecdote și povești adevărate, ironice și autoironice, vesele și triste. Un dialog despre Est și Vest, despre lumea în care trăim, care sperăm să nu vă lase indiferenți”, spune Jan Cornelius, scriitor de limba germană, traducător și dramaturg stabilit din 1977 la Düsseldorf.
„Ne-am dat seama că tot glumind ajungem la teme mai profunde și universale. Genul ăsta de întâlnire între noi doi a fost mult mai fericit decât dacă am fi băut împreună câte cinci beri în Centrul Vechi sau în centrul istoric din Düsseldorf și ne-am fi plâns de milă… iar a doua zi ne-ar fi durut tare capul!”, adaugă Adina Popescu, publicist la Dilema Veche.
Ultimele comentarii