Timișorenii au sărbătorit printr-o participare numeroasă Ziua Națională

Parada militara - dimineata 1 DecembriePrezență masivă în stradă a timișorenilor pe toată durata zilei de 1 Decembrie, Sărbătoarea Națională a României. De la evenimentele cu caracter oficial programate în cursul dimineții și până la petrecerea cu aer de sărbătoare populară cu care s-a încheiat ziua de 1 Decembrie, zona centrală a Timișoarei a fost înțesată de oameni care au venit să se bucure de o zi frumoasă de început de decembrie în care au putut rosti laolaltă: „La Mulți Ani, România!”, „La Mulți Ani, români!”.

Desfășurare masivă de forțe la sol, dublată de o demonstrație aviatică 

Manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României au debutat în cursul dimineții de 1 Decembrie în fața Palatului Administrativ, unde a avut loc o paradă militară, la care au participat, potrivit informațiilor oferite de organizatori, aproape 600 de soldați. În afară de aceștia, au defilat reprezentanți ai structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, care au prezentat și tehnica de intervenție din dotare.

În vreme ce parada militară s-a desfășurat la sol, sub privirile a sute de timișoreni care s-au adunat, încurajați și de vremea frumoasă de afară, cerul a fost survolat în permanență de trei elicoptere aparținând Escadrilei Giarmata. La finalul paradei, a avut loc și o slujbă de pomenire în memoria tuturor celor care și-au sacrificat viața în slujba idealului înfăptuirii Marii Uniri.

Istoria reflectată în discursuri 

Printre oficialitățile care au fost prezente la evenimentele programate în cursul dimineții s-au numărat primarul Nicolae Robu, președintele Consiliului Județean Timiş, Titu Bojin, prefectul de Timiș, Eugen Dogariu, ministrul I.M.M.-urilor Maria Grapini, deputatul P.S.D. Cătălin Tiuch, și președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Ion Mocioalcă.

Din noianul de discursuri, s-a detașat, printr-o inedită trimitere la filosofie, discursul președintelui C.J. Timiș, Titu Bojin, care a ținut să confere greutate spuselor sale apelând la susținerea unui clasic: „Socrate spunea, şi mare dreptate avea: «Dacă lipseşte unirea, nici statul nu poate fi bine cârmuit, nicio casă nu poate fi bine gospodărită»”, a punctat Titu Bojin. Restul oratorilor au preferat să fie ceva mai rezervați și au făcut apel la sentimentele de mândrie patriotică ale românilor, la smerenia și recunoștința cu care ne raportăm la memoria înaintașilor și la identificarea acelor rațiuni care ne pot face mândri că suntem români.

După ora prânzului, a avut loc în centrul orașului, la statuia Regelui Ferdinand, din Piața Victoriei, o ceremonie de depunere de coroane de flori. Reprezentanții P.N.L. au ales să cinstească astfel memoria tuturor celor care au contribuit prin eforturile lor la făurirea Marii Uniri din 1918, de la care s-au împlinit anul acesta 95 de ani. „Dincolo de împlinirea obiectivului național al regăsirii tuturor românilor în cadrul acelorași granițe, Marea Unire a însemnat fundamentul consolidării României ca stat modern și ca putere regională în perioada interbelică, dar și un impuls dat economiei românești, care a beneficiat de mai multe resurse.

Partidul Național Liberal a susținut dintotdeauna  ideea națională și a fost artizan sau co-artizan al tuturor reformelor care au dus la modernizarea statului român și apoi a statului național român”, s-a specificat în comunicatul de presă al Biroului de Presă al P.N.L.

Politehnica - steaguri tricoloreTimișoara eclectică: de la Hora Unirii și concerte folclorice la electroswing

Dacă prima parte a zilei a marcat prin manifestări specifice importanța istorică a zilei de 1 Decembrie 1918 pentru istoria noastră națională, a doua parte a zilei a fost dedicată unei sărbători populare care s-a desfășurat începând cu ora 17, în Piața Victoriei. Acolo, înfruntând frigul, toți cei reuniți pentru a fi de față la momentul aprinderii luminilor în bradul de Crăciun și la momentul care a dat start-ul iluminatului festiv de Sărbători, l-au putut vedea, în calitate de maestru de ceremonii al serii, pe primarul Nicolae Robu, care s-a prins, simbolic, în Hora Unirii, alături de reprezentanții ansamblurilor folclorice Timişul, Eszterlanc, Banater Rosmarein şi  Mladost, care au asigurat o parte dintre manifestările cultural-artistice ale serii.

Animatorul întregii seri a fost, la fel ca și în anii trecuți, realizatorul TVR Timișoara Florin Mihoc, care a introdus pe scenă, rând pe rând, cântăreți de folclor, ansambluri folclorice și mai apoi trupe de rock și electroswing.

Sub ploaia de luminițe multicolore, printre cele aproape 100 de căsuțe din lemn care vor împânzi de acum zona centrală, pe toată perioada Târgului de Crăciun inaugurat oficial în această seară, s-au adunat sute de timișoreni de toate vârstele. Copii aduși în cărucioare de părinții lor și bunici care își purtau, 

la rându-le, nepoțeii de mână, au umplut până la refuz centrul Timișoarei, pentru a marca, într-o atmosferă tipică unei sărbători populare, cu vin fiert care a curs în valuri, finalul zilei de 1 Decembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis