Timișorenii, invitați să se alăture mega-protestului de la București: „Este nevoie să ieșim mulți, deodată”

Timișorenii sunt și ei așteptați să li se alăture bucureștenilor în ceea ce se anunță mega-protestul pentru apărarea statului de drept, anunțat pentru 20 ianuarie.

 

În aceste luni se doreşte ca justiţia să devină un accesoriu la îndemâna celor care au o majoritate în Parlament. Într-un mod sinistru, cei care au acum majoritate în Parlament doresc să transforme România într-un rai al infractorilor”, spun organizatorii protestelor din Timișoara.

Aceștia fac apel către timișorenii care au posibilitatea să se deplaseze spre Bucureşti să li se alăture și să plece împreună pentru a protesta, în 20 ianuarie, la Parlament, „în locul de unde vin aceste legi şi guvernarea sinistră care ne-a ţinut în stradă de aproape un an”.

Organizatorii protestului mai spun că mişcarea #Rezist este şi rămâne „cea mai puternică metodă de apărare împotriva celor care conduc ţara spre dezastru şi spre o dictatură parlamentară, departe de UE sau NATO”.

Adăugând că strada este singura care ne păstrează pe traseul democratic. „Fără o reacţie puternică a noastră, riscăm să suferim pe o perioadă nedeterminată. Dar necesitatea noastră de reacţie are un termen destul de limitat şi destul de prezent”, adaugă organizatorii protestului.

Evenimentul din București va fi organizat, sub deviza „Toate drumurile duc la București. «Revoluția» generației noastre”, de comunitatea online 600000 pentru Rezistență şi alte nouă comunități, printre care Inițiativa pentru România, Corupția ucide și VeDem Just.

Protestul, organizat pe rețelele de socializare, este programat pentru sâmbătă, 20 ianuarie, între orele 18 – 21, pe traseul Piața Universității – Piața Unirii – ntâni – Parlament, cu vizite la Avocatul Poporului, CCR, CNA.

Încurajăm lumea din întreaga țară să se alăture protestelor din București. Nu este nevoie să ieşim de multe ori în stradă. Este nevoie să ieșim mulți, o dată”, transmit organizatorii.

Aceștia spun că protestează față de asaltul pe care PSD și ALDE îl fac la adresa democraţiei din România. „Felul în care PSD şi ALDE au abuzat procedurile parlamentare legitime, în care au încercat să închidă gura Opoziţiei şi a oricui a îndrăznit să se împotrivească reprezintă semnale care ar trebui să alarmeze orice român care doreşte pentru România o viaţă în libertate şi democraţie. La care se adaugă şi modificările Codului de Procedură Penală şi situaţia generală gravă din toate celelalte domenii (sănătate, educaţie, economie, infrastructură, cultură, ecologie)”, mai spun organizatorii. Aceștia atenționează că primele două luni din 2018 vor fi decisive pentru consolidarea democrației în România.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis