Timişoara va sărbători şi ea Ora Pământului

Foto: Bega Bulevard/Amaris Agni

Pentru a marca Ora Pământului, Primăria Timişoara organizează înîn Piaţa Unirii, sâmbătă, 30 martie, cu începere de la ora 20, mai multe evenimente. De la ora 20 publicul se va putea uita la bolta cerească prin telescoape astronomice montate în Piaţa Unirii. Între orele 20,30 și 21.30 vor fi prezente coruri de copii din cadrul programului național Cantus Mundi, iar de la ora 21,30, trupa Amaris Agni va susţine spectacolul Ielele nopţii, un moment artistic ce va îmbina dansul cu focul.

Ora Pământului este organizată, la Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Societatea Română pentru Astronomie Culturală.

Ora Pământului / Earth Hour a fost organizată pentru prima dată de către WWF-Australia în Sydney, în 31 martie 2007. Atunci, peste 2,2 milioane de oameni și 2000 de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice. Ulterior, Ora Pământului s-a transformat într-o mişcare internaţională, iar implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câțiva ani să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro