Timişoara va avea un cinema de artă

Patru asociaţii, sprijinite de Primăria Timişoara şi Institutul Francez, înfiinţează la Timişoara un cinema de artă, care va avea forma unui „art house” având ca misiune promovarea filmului european, românesc, de autor.

 

O declarație de colaborare între Primăria Timișoara, Institutul Francez din România, compania Groupama și asociațiile locale din domeniu – Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort), în vederea creării unui cinema de artă în centrul orașului, va fi semnată mâine, la sediul Primăriei Timişoara.

După ce opt săli de cinema, aflate în responsabilitatea RADEF, au intrat recent în proprietatea Primăriei Timișoara, reprezentanţii instituţiilor şi asociaţiilor menţionate au avut mai multe întâlniri în urma cărora a fost elaborată şi trimisă conducerii Municipalităţii această Declarație de colaborare, un document care precizează aportul fiecărei părți implicate în proiect.

Viitorul cinematograf de artă urmează sa fie fondat și renovat cu sprijinul companiei Groupama și al Institutului Francez și în colaborare cu asociațiile locale din domeniu, Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor, Asociația Română a Filmului Independent.

Cinematograful de artă va fi amenajat fie în spațiul actualului Cinema Timiș, fie în cel al fostului Cinema Studio și, conform strategiei culturale a orașului 2014-2024, va avea forma unui „art house” având ca misiune promovarea filmului european, românesc, de autor.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis