Timişoara se va transforma în Zmeişoara

Pentru două zile, Timişoara se va transforma în Zmeişoara, pe parcursul Festivalului internațional de zmeie, literatură, muzică şi arte plastice Scripta volant. Un eveniment în premieră pentru România.

 

În zilele de 1 şi 2 iunie, cerul Timişoarei va fi „pictat” de profesionişti în arta mânuirii zmeielor din Germania, Austria, Turcia şi Ungaria, în cadrul Festivalului internațional de zmeie, literatură, muzică şi arte plastice Scripta volant.

Evenimentul, organizat de Fundația Interart Triade şi Asociația pentru Managementul Artelor, propune două zile de antrenament cultural prin ateliere de literatură, pictură, sculptură, design şi muzică.

Scriitorii Adina Popescu, Alexandru Potcoavă, Andrei Mocuța, Lia Faur şi Şerban Axinte vor conduce atelierele de lectură şi scriere creativă.

Evenimentul inedit al festivalului va avea loc vineri, 2iunie, când la sol şi în aer va fi lansat volumul care a dat numele festivalului: Scripta volant-O enciclopedie a zmeielor, de Şerban Foarță. Cartea-zmeu şi zmeul-carte definesc, de altfel, conceptul de la care a pornit acest festival, transmit organizatorii.

Asociația cultural-educațională Melopolis organizează atelierele muzicale interactive pentru copii.

Tot în 1 iunie va fi lansat cel mai nou număr al revistei Fabulafia.

Pentru nonconformişti, artista vizuală Alina Cioară lansează o provocare la un atelier dada de picto-poezie. Portretista Lorena Garoiu şi sculptorul Bogdan Nueleanu vor antrena participanții la festival în arta portretisticii şi a modelajului. Acestora li se vor alătura studenții anului II ai Secției Grafică de la Facultatea de Arte a Universității de Vest, coordonați de prof. univ. dr. Adriana Lucaciu şi lect. univ. dr. Dan Apostu-Teodorescu.

Seara de 1 iunie se va încheia cu un spectacol de foc şi apă al Companiei de teatru Phantasia Timişoara, organizat în colaborare cu Ort-Iki Babszinhaz Debrecen, în regia lui Dio Zoltan şi a Evei Labadi.

În cele două zile de festival între orele 16 şi 22 vor concerta trupele The Axis, The Case, New Quartet, Grave for sale, Bacso Kristof Triad, Funky Hats, The Wizards, Peregrinii, Big Time Band, Vest Phoenix Cover, Fanfara Big Band Timişoara şi Quartetul de coarde al Colegiului Național de Artă Ion Vidu.

Parteneri ai Fundației Interart Triade şi ai Asociația pentru Managementul Artelor, în organizarea festivalului, sunt Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea de Ştiințe Agricole si Medicină Veterinară a Banatului, Consiliul Județean Timiş, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara şi Primăria Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis