Timişoara S.F.

Raportat la unele proiecte care au încolţit în capetele unor edili locali, au fost realizate pe hârtie şi nu au mai apucat să fie transpuse în realitate, din cauză că erau impo­sibile, ca finanţare, resurse şi implicaţii, nu de­geaba abrevierea „S.F.” se foloseşte şi pentru science fiction şi pentru studiu de fezabilitate.

Ar fi interesant de realizat, măcar ca exerciţiu administrativ, un studiu cu privire la sumele cheltuite de Primăria Timi­şoara, de-a lungul ultimilor şapte – opt ani, pe do­cumentaţii de proiecte nerealizate. Năstruşni­cii gen estacade C.F.R. cu trenuri „aeriene” ca­re traversează oraşul, sau Bega, cu vaporetto, ca alternativă la R.A.T.T., au umplut nu doar pa­ginile ziarelor locale, care probabil erau ne­hotărâte dacă să le plaseze în pagina de admi­nis­traţie sau de divertisment, ci şi conturile unor firme de profil care, la comanda Municipalită­ţii, au realizat „S.F.”-uri care probabil că i-ar fi uimit şi pe Anghel Saligny şi pe Isaac Asimov.

sfCă mare parte din aceste proiecte nu au văzut lumina zilei decât pe hârtie, şi acolo vor şi rămâne, e partea a doua, însă, cumulat, cu banii daţi pe aceste documentaţii în ultimul deceniu, Primăria Timişoara probabil că putea finanţa fără niciun fel de sprijin al Guvernului cel puţin două-trei investiţii de amploare. Reale, nu S.F.

E foarte adevărat că niciun proiect de infrastructură nu poate începe fără documentaţie şi studiile de fezabilitate aferente. Dar e la fel de adevărat că o administraţie locală cu picioarele pe pământ ar trebui să ştie de la început limita dintre o investiţie realizabilă şi un vis frumos, pentru Timişoara anului 2100.

Cei care susţin că banii cheltuiţi pentru studiile aferente unor proiecte de investiţii iluzorii nu sunt pierduţi, şi că documentaţia respectivă va putea fi folosită în următoarele decenii, când Timişoara va primi măcar o parte decentă din banii pe care îi virează la buget, ignoră faptul că aceste studii de fezabilitate au un „termen de garanţie” foarte clar. Şi că, după ce expiră – şi pot expira rapid, din cauza dinamicii schimbărilor urbane specifice Timişoarei ultimilor ani – aceste documentaţii, pentru care se plătesc zeci de mii de euro devin pur şi simplu maculatură.

S-a constatat că vechile studii de fezabilitate, întocmite acum câţiva ani nu mai sunt de actualitate

E greu să spui că un studiu de fezabilitate care nu e utilizat în câţiva ani nu reprezintă bani publici irosiţi, atâta vreme cât, inclusiv în cazul unor investiţii recente planificate pentru Timişoara s-a constatat că vechile studii de fezabilitate, întocmite acum câţiva ani nu mai sunt de actualitate, şi nu pot fi refăcute, deci este nevoie de studii de fezabilitate noi. Şi nu trebuie mers cu exemplele mai departe de pasajele rutiere Jiul şi Popa Şapcă, pentru care s-au achiziţionat studii de fezabilitate noi, menţionându-se că studiile anterioare, reali­zate în 2006, nu mai sunt de actualitate.

Şi, în acest context, mai mulţi consilieri locali pun sub semnul întrebării achizi­ţia de către Primărie a documentaţiei aferen­te realizării deja celebrului pasaj rutier care va traversa prin subteran Piaţa Operei. O parte îşi bazează argumentele pe opinia unor specialişti care îşi amintesc că până şi pasajul pietonal din zonă a fost considerat o investiţie faraonică în perioada Epocii de Aur, când nimic nu părea imposibil, şi a fost nevoie de aprobări de la cel mai înalt nivel pentru demararea proiectului, care a costat o sumă fabuloasă. Or, raportat la cvasi-asbenţa Timişoarei de pe lista de investi­ţii aprobate din bugetul pe 2013 şi modul chinuit în care, după îndelungi intervenţii, abia s-au găsit nişte bani pentru demararea noii aripi a Spitalului de Copii, e greu de crezut că în următorul cincinal porumbeii din faţa Operei vor fi speriaţi de claxoanele din subteran. Dar rămâne de văzut dacă Primăria va reuşi să demonstreze contrariul, mai ales după ce anunţa încă de la sfârşitul anului trecut că 2013 e anul marilor proiecte. Măcar pe hârtie.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS