Conform datelor Agenţiei Naţionale de Transplant, date publicităţii de Ministerul Sănătăţii, anul trecut, în ţară au fost realizate 300 de transplanturi de rinichi, 118 transplanturi de ficat şi unul de cord. Cu toate acestea, Timişoara pare să rămână mai degrabă un centru de prelevare. În plus, puţine din organele prelevate pe plan local rămân în vestul ţării. Fenomenul este explicat prin compatibilităţile de pe celebra listă de aşteptare.

Timişoara, doar sursă de organe prelevate

Conform Ministerului Sănătăţii, pe lângă cele 300 de transplanturi de rinichi, 118 transplanturi de ficat şi unul de cord, realizate în 2013, au fost acreditate 51 de unităţi sanitare cu paturi pentru activităţile de prelevare şi transplant de cord, transplant he­pa­tic şi pancreatic, transplant renal, dar şi pentru prelevare de organe, ţesuturi şi celule.

“În anul 2014, programul naţional de transplant alături de cel de can­cer şi diabet vor reprezenta priorităţi naţionale şi vor fi tratate la adevărata lor valoare, astfel încât acestea să devină, până la sfârşitul anului, pro­grame etalon”, susţin reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Cu toate acestea, în urmă cu trei luni tot Ministerul Sănătăţii acuza Agen­ţia Naţională de Transplant că funcţionează ca o instituţie birocra­tică, lăsând să se înţeleagă că nu este mulţumit de organizarea activităţilor de transplant. “Nu este o instituţie care să prognozeze, care să ajute la elaborarea programelor, care să mo­nitorizeze şi să ţină registrul de trans­plant aşa cum ar fi normal în orice ţară civilizată. Drept pentru care, a­vând aşa de multe deficienţe, trebuie reorganizată”, spunea, în luna octom­brie a anului trecut, ministrul Sănă­tăţii, Eugen Nicolăescu. Acesta adău­ga că, atunci când va fi făcută reorganizarea tuturor instituţiilor subordonate ministerului, şi A.N.T va intra în acest proces.

Raportat la ce s-a întâmplat pe plan local, la Timişoara activitatea de prelevare a fost susţinută anul trecut, până în septembrie având loc 14 prelevări de organe, făcute la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean.

Puţine din organele prelevate pe plan local au fost, însă, atribuite unor pacienţi din vestul ţării. 

Deşi există şi pe plan local tehni­că şi echipă de medici specializaţi pe operaţii de transplant, Timişoara rămâne mai departe doar centru de prelevare, nu de transplant.

În plus, faptul că extrem de pu­ţine organe prelevate aici rămân în vestul ţării este explicat prin com­patibilităţile de pe celebra listă de aşteptare.

Departe de media europeană de transplanturi

Cert este că, la nivel naţional, po­trivit statisticilor Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, de la începu­turile transplantului în România şi pâ­nă în prezent au fost realizate aproxi­mativ 3.000 de transplanturi de ri­nichi, 398 de transplanturi de ficat, 60 de inimă şi mai puţin de zece de pan­creas.

De asemenea, 400 de bolnavi se află pe lista de aşteptare pentru un ficat, aproximativ 3.000, pentru un rinichi, 114, pentru o inimă şi 65, pen­tru un pancreas.

Ca să se încadreze în media euro­peană, în România ar trebui să existe 300 de donatori în fiecare an. Lucru foarte greu de realizat în condiţiile în care există un singur centru de trans­plant hepatic, la Fundeni, trei centre pentru transplant renal – la Bucureşti, la Cluj-Napoca şi la Iaşi –, şi două centre de transplant cardiac la Bucu­reşti şi la Târgu-Mureş.

Până acum, în activitatea de pre­levare de organe şi de transplant erau implicate doar câteva spitale din Ora­dea, Timişoara, Târgu-Mureş, dar şi Spitalul Floreasca şi Bagdasar-Arseni, din Bucureşti, anul trecut intrând în program încă aproximativ 30 de centre.

Transplanturi de cord la Timişoara?

Tocmai din cauza numărului redus de transplanturi realizate la Timişoara, în comparaţie cu prelevările, sunt saluta­re toate încercările de impulsionare a acti­vităţii de transplant în oraşul de pe Bega.

În acest sens, speranţe vin de la Institutul de Boli Cardiovasculare, din Timişoara, unde o colaborare cu Spitalul Universitar „Rebro”, din Zagreb, Croaţia, ar putea pregăti terenul pentru reluarea transplanturilor de inimă în oraşul de pe Bega, la 13 ani după ce acestea au fost întrerupte din lipsă de finanţare.

Potrivit conducerii Clinicii de Chirur­gie Cardiovasculară din cadrul institutu­lui, speranţele în această direcţie sunt îndreptăţite de creşterea numărului şi calităţii managementului donorilor la Spitalul Judeţean Timişoara, cu peste 20 de recoltări de organe pe an, dar şi asi­gurările din partea Ministerului Sănătă­ţii, legate de existenţa banilor într-un fond destinat programului de transplant, fond accesat în ultimii doi ani de cele două centre de profil acreditate, la Bu­cureşti şi la Târgu Mureş.

La Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, programul de transplant cardiac a fost organizat din 1997, rezul­tatul fiind prima recoltare de cord pe plan local, cu intervenţia de transplant realizată la Târgu Mureş, în ianuarie 2000, iar în luna mai a aceluiaşi  an a fost efectuat la Timişoara primul şi singurul transplant de cord, la un tânăr de 16 an, înainte ca întregul program să fie sistat.

Mentalităţi care se schimbă greu

Conform statisticilor Euro­stat, în spaţiul comunitar, în fiecare zi mor 12 oameni care aşteaptă un transplant. În mo­mentul de faţă, aproximativ 60.000 de europeni sunt pe lis­te­le de aşteptare pentru trans­planturi. 81% din europeni sus­ţin în principiu posibilitatea de a dona organe în caz de moarte ce­rebrală, însă doar 12% au făcut demersuri legale în acest sens.

Pe principiul că şansele pacienţilor care au nevoie de un transplant cresc odată cu scurtarea timpului de aşteptare, anul trecut s-a luat iniţiativa adoptării, la nivelul Comisiei Europene, a unor reguli comu­ni­tare comune în acest dome­niu, reguli care ar putea face transplanturile mai simple, mai rapide şi mai sigure.

În elaborarea noilor regle­mentări s-a plecat de la consta­tarea că în multe cazuri coor­do­narea între state a listei de do­natori cu cea de primitori de or­gane are limite serioase, în spe­cial din cauza riscului de trafic cu organe. Organizaţii deja exis­tente, precum Eurotransplant şi Scandiatransplant, acoperă un număr limitat de state U.E. şi de aceea, Parlamentul Euro­pean dezbate o directivă euro­pea­nă ce prevede ca fiecare stat membru să aibă o autoritate naţională (publică sau privată non-profit) care să impună, în cadrul unui program naţional de calitate, siguranţa organelor şi corectitudinea procedurilor. A­ceste reguli vor consolida sigu­ranţa primitorilor de organe şi vor facilita schimbul de organe între statele membre U.E., impunând standarde comune.

Deşi fenomenul vânzării de organe pe piaţa neagră persis­tă, deputaţii europeni nu au părut să-şi schimbe opiniile avute an­terior pe această temă, subli­niind importanţa evitării recom­penselor financiare pentru do­narea de organe, pentru împie­dicarea traficului cu organe. Donatorilor li se va permite ast­fel să ofere organe rudelor a­propiate, în cazuri urgente, când nu se poate găsi un alt organ în altă parte.

Un indicator al concepţii­lor mai mult sau mai puţin înve­chite cu privire la donarea de organe poate fi considerat şi nu­mărul de donatori, care dife­ră enorm de la stat la stat. Da­că în Spania, la un milion de oa­­meni există 34,6 de donări, în România sunt doar 0,5.

În România, un pas înainte pentru armonizarea legislaţiei în domeniul transplantului cu cea europeană l-a constituit crea­rea Registrului Naţional de Transplant, o uriaşă bază de da­te cu ajutorul căreia se asigură monitorizarea activităţii de transplant conform procedu­ri­lor stabilite de Agenţia Naţio­nală de Transplant. Timişul are o persoană desemnată pentru gestionarea datelor în cadrul Registrului Naţional de Trans­plant – e vorba despre medicul Tiberiu Răzvan Bărdan, de la Centrul de Hemodializă şi Transplant Renal al Spitalului Judeţean Timişoara.

În ceea ce priveşte acordul dat pentru prelevările de orga­ne de către familiile pacienţilor ajunşi în moarte cerebrală, fostul director al Spitalului Ju­deţean, medicul Mihai Ionac, a demarat încă de acum şase ani o campanie menită să schimbe concepţiile timişenilor cu privire la acordul de principiu pentru donarea de organe.

Acesta sus­ţine că este îmbucurător că s-a constatat, în Timiş, o creştere a cazurilor de donare de orga­ne: “Lucrurile s-au schimbat mult în bine, iar motivul pentru care s-a produs această schim­bare în bine ţine de modul de abordarea al familiilor. Sunt colegii de la Terapie Intensivă care se ocupă nemijlocit de aceste chestiuni şi au învăţat, cu ajutorul unor cursuri de spe­cia­litate, cum să transmită me­sa­jul corect către familiile pa­cienţilor ajunşi în moarte cere­brală, pentru ca acestea să nu ia o decizie împinse de senti­mente, ci de anumite evidenţe, de chestiuni raţionale”.

“Într-adevăr, oamenii sunt mult mai bine informaţi în pre­zent, faţă de ce se întâmpla în urmă cu cinci – zece ani. Au tre­cut anii, s-au schimbat genera­ţiile şi mentalităţile, după cum s-au schimbat şi procedurile me­dicale. Şi implicarea corpu­lui medical în consilierea fami­liilor este mult mai mare. Ca un rezultat cumulat al acestor chestiuni, lucrurile s-au schim­bat în bine, însă nu într-un mod spectaculos”, consideră, la rândul său, medicul Leonida Iancu, şefului Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Timiş.