Timișoara, pe locul trei în ţară la numărul de turiști cazați anul acesta

Timișoara se situează pe locul trei în ţară în ceea ce privește numărul de turiști cazați în hotelurile din oraș, după București și Brașov, depășind cu mult alte oraşe care dețineau acest loc până acum, anunţă primarul Nicolae Robu.

 

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anunţă, azi, într-o postare pe o reţea de socializare, citând cifre ale INS, că în primul semestru al acestui an, în Timișoara s-au cazat 50.655 de turiști, în timp ce în Cluj au fost 46.063, în Sibiu – 45.980, în Oradea – 21.006, în Arad – 20.042, iar în Alba-Iulia – 6.022. Timişoara, mai spune edilul, este depășită doar de București și de Brașov, la numărul de turiști cazați în hoteluri.

Aceasta, apropo de tot felul de comparații defavorabile Timișoarei, făcute de unii. Și încă n-am fost capitală culturală europeană”, mai spune Nicolae Robu.

Pe de altă parte, Gabriela Petcana, membră a Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România declara, citată de Agerpres, că titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 pe care Timișoara l-a câștigat trebuie să îi aducă mult mai mulți turiști, iar sejururile lor să se extindă de la actualul turism de business la cel de plăcere. „În momentul de față, în Timișoara se face mai mult turism de business, la fel cum se întâmplă în oricare dintre marile orașe ale lumii, hotelurile fiind pline de luni până vineri. Ne preocupă gradul de umplere a hotelurilor și în weekend și trebuie să facem în așa fel încât, cel puțin turiștii care vin pentru business în Timișoara, să facă și un pre-tour și un post-tour, să mai rămână puțin, să își mai aducă și însoțitori în Timișoara”, afirma, în primăvară, Gabriela Petcana.

Potrivit acesteia, în prezent, în Timișoara există 90 de agenții de turism care organizează mai ales călătorii în străinătate, în timp ce piața turistică de aici ar trebui promovată în străinătate.

Print Friendly, PDF & Email