Timişoara găzduieşte Conferința Europeană de Psihologia Personalității

Universitatea de Vest Timisoara Foto EyeintheskyLa Universitatea de Vest din Timișoara este în plină desfăşurare cea de a 18-a ediție a Conferinței Europene de Psihologia Personalității. Organizată pentru prima dată în România.

 

Cei peste 350 de participanți la această conferinţă, veniţi la Timişoara din 40 de țări din toată lumea, prezintă şi dezbat ultimele cercetări privitoare la diferențele individuale dintre oameni dintr-o perspectivă psihologică.

Conferința presupune aproximativ 350 de contribuții științifice și este o resursă importantă pentru specialiștii din domeniu. Faptul că s-a dorit ca Universitatea de Vest din Timișoara să fie organizator al unui eveniment aflat pentru prima dată în România arată prestigiul UVT și nivelul ridicat de pregătire al specialiștilor noștri. Ne putem considera competitivi doar dacă rămânem conectați la prima linie a cercetării internaționale, iar astfel de evenimente ne situează în centrul ei”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Conferința – care se desfășoară în perioada 19 – 23 iulie – este organizată de către Departamentul de Psihologie al Universității și Asociația Europeană de Psihologia Personalității, o organizație cu peste 200 de membri activi din întreaga lume.

Print Friendly, PDF & Email