Timişoara, din nou, gazda Sărbătorii folclorului mondial

Festivalul Inimilor va aduce, peste câteva zile, la Timișoara spectacole susţinute de ansambluri din 11 ţări.

 

La Festivalul Internațional de Folclor „Festivalul Inimilor”, ajuns la cea de a XXIX-a ediție, vor participa artiști din Bulgaria, Georgia, Italia, Mexic, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria. Acesta va avea loc în perioada 4 – 8, zilnic de la ora 19.30, la în Parcul Rozelor, din Timişoara.

România va fi prezentă prin intermediul unor prestigiose colective artistice din Timişoara, Craiova, Târgu Mureș, Tulcea, Oradea, Arad, Reșița, Bistrița şi Caransebeș. De asemenea, din Timiş vor participa formații ale naţionalităţilor conlocuitoare din Sânnicolau Mare, Timișoara, Tormac şi Giroc.

Festivalul Inimilor este primul eveniment românesc înscris în calendarul Comitetului Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice, aflat sub patronajul UNESCO.

Evenimentul este organizat de Primăria Timișoara şi Casa de Cultură a Municipiului.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro